Cartea cuvintelor chivot

   Andreea Nanu face un gest nobil: își salvează – prin intermediul scrisului − amintirile din copilărie. Este o acțiune antientropică, asemănătoare cu acțiunea însăși de a trăi. Andreea Nanu face parte dintre foarte puținii scriitori de azi care știu să povestească.
Citește tot rezumatul cărții Cartea cuvintelor chivot... Talentul ei literar o ridică deasupra realității banale, o ajută să călătorească și în timp, pentru a-și revedea de la mare înălțime copilăria. Este o survolare a prozei vieții de fiecare zi, o călătorie de vis, la care numai scriitorii cei mai înzestrați au acces. (Alex Ștefănescu)     Fragment din volum:       “După ploaie       Afară plouă. Picăturile, împinse de vânt, vin spre fereastră. Parcă ar fi multe perechi de palme mici, ca copii, care bat în geam și te cheamă să ieși afară la joacă. Copiiilor nu le place ploaia. Ploaia înseamnă că trebuie să stăm în casă. Ploaia ne ocupă dealul, ne inundă adăpostul pe care l-am ridicat, eu împreună cu Lenutica, aproape de stâna lui Brebu. Am făcut un schelet din pari pe care l-am acoperit cu nailoane, resturi găurite rămase de la „o treabă serioasă." Așa spuseseră muncitorii care veniseră în curte la Lenutica acum câteva zile, să plecăm de-acolo că ei au de făcut o trebă serioasă. Ce e aia „o treabă serioasă", am întrebat eu. „E o trebă făcută în ploaie", zice Lenutică, „toată lumea e serioasă când muncește pe ploaie".     Ziua aceea era diferită de celelalte zile cu ploaie de până atunci, pentru că eram lăsată în grija Lenuticai și ne pregăteam să evadăm la prima potolire a norilor. Stăteam la geam și priveam cum se scurge streașina, din ce în ce, mai slab, mai obosit. La orizont s-a ivit o dungă galbenă, ca un fir de ață de altă culoare la un surtuc cenușiu. Surtucul cu care tațâia Neculai ieșea afară la muncă, în grădină, tot după ploaie. Lenutica își înfășoară atent picioarele în nailoane, după care le introduce, pe rând, în cizmulițele de cauciuc. „Sunt sparte", îmi explică și continuă operațiunea cu perseverență. Eu am ghete cu șiret. Trebuie să mă încalțe și să mă descalțe cineva. O invidiez pe Lenutic pentru că este independentă în această privință. Picioarele ei sunt acum împachetate și în cizme. Firul galben de marginea cerului se lărgise și se ridică acum, ca o pleoapă căscată printre nori. Ieșim din casă pe furiș. Curtea e plină de mici zgomote, triluri de păsări, fuioare de apă care se preling pe trunchiurile copacilor, de pe acoperiș, din grajd și din poiata rațelor." Citește mai puțin...