Jane Eyre

După o copilărie dificilă, marcată de sărăcie și lipsuri, tânără Jane Eyre devine guvernantă la Thornfield Hall, castelul unui gentleman bogat, Edward Rochester. Cu timpul, cei doi încep să se apropie, discută, se înfruntă, învață să se respecte reciproc și, în cele din urmă, se îndrăgostesc unul de altul.
Citește tot rezumatul cărții Jane Eyre... Jane întrevede posibilitatea unei vieți liniștite, însă un adevăr cumplit iese la lumină. Rochester pare să ascundă un secret teribil: o prezență amenințătoare bântuie castelul său întunecat. Roman al unei iubiri pătimașe, Jane Eyre continuă să-și impresioneze și astăzi cititorii prin abordarea profundă a unor teme cum ar fi diferențele de clasă, sexualitatea și religia în Anglia victoriană de la mijlocul secolului al XIX-lea, fiind considerat unul dintre cele mai bune romane din literatura engleză. Felul cel mai concis de a define importanța contribuție adusă de Charlotte Bronte literaturii mi se pare a fi următorul: ea a atins expresia romantismului celui mai elevat prin mijlocirea celui mai frust realism. - G.K. Chesterton Fragment din romanul Jane Eyre, de Charlotte Bronte "În ziua ce urma acestei nopți de nesomn, mă temeam și doream în același timp să-l văd pe domnul Rochester: doream să-i aud iarăși glasul și mi-era teamă să-i întâlnesc privirea. La începutul dimineții, mă așteptam să-l văd dintr-o clipă într-alta. Nu intră des în camera de studiu, dar venea uneori pentru câteva minute și aveam impresia că în ziua aceea trebuia neapărat să se arate. Dar dimineața trecu întocmai ca de obicei și nimic nu întrerupse cursul liniștit al studiilor lui Adele; doar la scurt timp după micul dejun am auzit zgomot înspre odaia domnului Rochester. Se deosebeau glasurile doamnei Fairfax, al lui Leah și al bucătăresei - adică al nevestei lui John - și chiar vocea îmbufnată a acestuia din urmă. Ajungeau până la mine exclamații felurite: "Ce fericire că stăpânul nostru n-a ars!", "E primejdios să ții lumânarea aprinsă toată noaptea", "Ce noroc că a avut prezenta de spirit și s-a gândit la cana cu apă!", "De ce n-o fi trezit pe nimeni?", "Numai să nu fi răcit dormind pe canapeaua din bibliotecă!" După multă taifăsuială, am auzit cum se curăță mobilele și totul e pus în rânduială. Când am coborât la dejun, am trecut prin dreptul odăii domnului Rochester; am văzut prin ușa deschisă că totul fusese așezat la loc, în desăvârșită ordine; numai patul rămăsese fără perdele. Leah stătea în pervazul ferestrei și spală geamurile înnegrite de fum. Tocmai voiam să-i spun ceva, fiindcă aș fi dorit să aflu ce lămuriri dăduse domnul Rochester asupra întâmplării, când, apropiindu-mă, am observat că în cameră mai era cineva: o femeie ședea pe scaun lângă pat și coșea inele la niște perdele noi. Nu era nimeni alta decât Grace Poole. Stătea acolo, serioasă și tăcută, ca de obicei, îmbrăcată într-o rochie aspră, cafenie, sorț cu șireturi, basma albă și bonetă. Coșea cu mare atenție și părea cu totul cufundată în lucrul ei. Fruntea-i aspră și trăsăturile grosolane nu arătau defel paloarea sau deznădejdea pe care te-ai fi așteptat să le descoperi pe chipul unei femei care încercase să ucidă, a cărei victimă reușind să scape teafără o urmărise până în vizuina ei și (după cum credeam eu) îi ceruse socoteala de crimă ce voise s-o săvârșească. Eram uimită, buimăcită. Pe când o priveam, ridică ochii; nici o tresărire, nici o roșeață sau paloare, care să-i trădeze emoția, conștiința greșelii sau teama de a fi descoperită." Citește mai puțin...