Maestrul si Margareta

Când într-o seară din primăvara anilor '30 doi scriitori moscoviți pun la îndoială existența diavolului, o singură ființă îi poate convinge de contrariu: Satana însuși. Sosit în Moscova pentru marele său bal, diavolul are nevoie de o regină.
Citește tot rezumatul cărții Maestrul si Margareta... Și nici o femeie nu e mai potrivită pentru acest rol decât Margareta, cea care e gata să-și vândă sufletul pentru a-l revedea pe iubitul ei, maestrul, autorul romanului despre Isus și Pontius Pilat.    Cu o poveste ce pendulează între Moscova în plin stalinism și Ierusalimul de acum două mii de ani, Bulgakov a dat naștere unui adevărat fenomen literar, care a uimit nu doar Rusia, ci și întreaga lume. Mereu surprinzător, ironic, pe alocuri melancolic ori satiric, romanul Maestrul și Margareta este pe drept cuvânt considerat una dintre capodoperele literaturii moderne rusești.   Minunat, amuzant, imaginativ. Romanul Maestrul și Margareta se înscrie fără echivoc în excepționala tradiție gogoliană a narațiunii satirice. - Newsweek   Maestrul și Margareta de Bulgakov este un roman ambițios, amețitor. E un concert cântat simultan la orgă, cimpoi și flaut, în timp ce în mijlocul interpreților se lansează artificii aprinse. - The New York Times   Cartea este pe rând amuzantă, misterioasă, contemplativă și tulburătoare. O capodoperă. - Chicago Tribune Fragment din romanul "Maestrul și Margareta" de Mihail Bulgakov:   „După câteva minute, ședea pe o bancă de lângă zidul Kremlinului, față în față cu Manejul. Margareta își miji ochii, să se ferească de soarele strălucitor, amintindu-și de visul ei din noaptea trecută și gândindu-se că exact cu un an în urmă, în aceeași zi și la același ceas, stătuse pe această bancă alături de el. Ca și atunci, geanta ei neagră se afla lângă dânsa, pe bancă. El însă lipsea acum, dar Margareta Nikolaevna vorbea totuși cu dânsul, în gând: „Dacă ești deportat, de ce nu-mi dai un semn de viață? Oamenii dau semne de viață. Nu mă mai iubești? Nu, nu știu de ce, dar nu pot crede una ca asta. Înseamnă că ai fost deportat și ai murit... Atunci, te rog, lasă-mă, dă-mi în sfârșit libertatea de a trăi, de a respira!..." Tot ea, răspundea în locul lui: „Ești liberă... nu vezi că nu te țin legată?" Apoi tot ea îi replică: „Nu, asta nu-i un răspuns! Dispari din amintirea mea, și-atunci voi fi liberă...." Prin fața ei se perindau trecătorii. Trăgând cu coada ochiului la femeia cochetă, atras de frumusețea și singurătatea ei, un bărbat tuși ca să-și dreagă glasul, se așeză pe celălalt capăt al băncii și, luându-și inima în dinți, vorbi: - Indiscutabil, astăzi este o vreme frumoasă. Dar Margareta îi aruncă o privire atât de posomorâtă încât, ridicându-se pe dată, individul plecă. „Iată, de pildă", urmă în gând Margareta, vorbind cu cel care-i stăpânea sufletul. „De fapt, de ce l-am alungat pe acest bărbat? Mă plictisesc, și acest donjuan nu era chiar atât de nesuferit, în afară, poate, de cuvântul acela prostesc al lui, «indiscutabil»... De ce stau așa, singura cuc, lângă acest zid? De ce mi-e viața pustie?" Ședea acolo tristă și abătută. Dar deodată simți în piept același val de așteptare și emoție care o izbise și dimineața. Da, o să se întâmple ceva! Vălul o izbi din nou, și ea-și dădu seama că era un val sonor. Prin zgomotele orașului răsunau tot mai deslușit, apropiindu-se, sunetele unei tobe și ale unor instrumente de suflat ce cântau cam fals. Înaintea tuturor, trecând pe lângă grilajul grădinii, apăru, mergând la pas, un milițian călare, urmat de alți trei, pe jos. Apoi se ivi un camion înaintând încet; în el era îmbarcată o orchestră. În urma camionului, un autodric nou-nouț, cu sicriul pe el, acoperit de coroane și jerbe, având în cele patru colțuri câte un om în picioare: trei bărbați și o femeie.” Citește mai puțin...