Psihologia fricii. Temeri, angoase și fobii Cum poți căpăta curajul de a-ți depăși propria frică? Iată întrebarea la care lucrarea de față oferă un răspuns amplu, complet și bine argumentat.
Frica, încercată de fiecare dintre noi în anumite momente din viață, acest mecanism arhaic de alertă și protecție, nu mai are acum niciun secret. Diversele tipuri de temeri, fobii, angoase, tulburări de panică și multe altele sunt prezentate clar și în mod accesibil de acest autorul cu o mare experiență în domeniu. De la factorii declanșatori până la modalitățile de control al acestei emoții universale, toate aspectele importante sunt trecute în revista de Christohpe Andre. În plus, toate informațiile sunt susținute de exemple și relatări din bogata lui experiență în domeniu. O carte vitală pentru oricine dorește să se bucure cu adevărat de viață și de emoțiile resimțite, în loc să se lase controlat de ele. Christophe Andre este medic psihiatru la spitalul Sainte-Anne din Paris. Toate cărțile lui au înregistrat un enorm succes: Vivre heureux; L'Estime de soi, La Force des emotions, Comment gerer les personnalites difficiles (cu Francois Lelord); La peur des autres (cu Patrick Legeron). Fragment din volumul "Psihologia fricii" de Christophe Andre: "1. Nu vă mai supuneți fricilor Imaginați-vă că într-o zi cineva se mută la dumneavoastră acasă fără să-l fi invitat. Se stabilește și își impune obiceiurile. Se servește din frigiderul dumneavoastră, doarme în salonul dumneavoastră, vă însoțește peste tot. Și începe să vă dea ordine: „Scărpină-mă pe spate, adu-mi micul dejun în pat, lustruiește-mi pantofii, lasă-mi camera ta și du-te să dormi în salon..." Dacă îi dați ascultare, ce motiv ar avea această persoană să plece de la dumneavoastră? Niciunul: cu cât vă veți supune mai mult, cu musafirul nepoftit se va simți mai în largul lui la dumneavoastră și nu va dori deloc să vă părăsească domiciliul. Ei bine, exact asta se întâmplă cu frică: dacă vă supuneți ei de fiecare dată când va spune „nu face asta", „pleacă-ți ochii", „fa un ocol", „fugi", „nu ieși fără să fii însoțit", atunci ea nu are niciun motiv să dea înapoi, și cu atât mai puțin să dispară definitiv. Le propun adesea pacienților mei această metaforă a „musafirului nepoftit" pentru a-i convinge să reflecteze la raportul de prea mare toleranță, de prea mare supunere pe care îl întrețin cu teama lor excesivă, uneori fără să-și dea bine seama de asta. Fobia trebuie privită ca un musafir nepoftit, care ne împinge să facem totul pentru a nu-i da motive să-și prelungească sejurul. Trebuie să-i faceți viața imposibilă fobiei; pentru că, în caz contrar, fobia este cea care vă va face viața imposibilă. Această evidentă nu este atât de limpede în ochii multor persoane fobice: după ani lungi de evoluție, ele ajung să nu mai facă distincție clară între interesele lor proprii și cele ale patologiei lor.. Cu toate astea, această reflecție și acest recul sunt indispensabile, deoarece interesele celor două părți sunt radical opuse: acolo unde persoanelor fobice le-ar plăcea să redevină autonome și senine, fobia unde să le mențină în dependență și frică. Este esențial, așadar, să mă disociez de teama mea, să înțeleg că interesele mele sunt diferite de aIe ei. În caz contrar, după un oarecare timp de evoluție, evitările, impuse de frică, vor avea tendința să se prezinte ca niște pseudoalegeri personale. Ne vom spune astfel: „Nu merg la serate, pentru că mă plictisesc, acolo nu se vorbește decât despre bani și de lucruri superficiale". Și nu: „Mi-e frică, nu știu ce să zic, mă tem să rămân la distanță sau să mă fac remarcat prin emotivitatea sau tăcerea mea forțată". Sau: „Nu mai iau metroul pentru că e sinistru și miroase urât', și nu: „Mor de teamă ca garnitura să nu se blocheze între două stații și să încep să mă sufoc sau să mă panichez". După un moment, evitările sunt camuflate de fobie în alegeri de viață și trec neobservate. Dar ele continuă să fie niște renunțări toxice."
