Considerat de William Faulkner cel mai bun roman al tuturor timpurilor, Anna Karenina este povestea a doua cupluri din aristocrația rusă care întruchipează pentru Tolstoi două ipostaze diferite ale vieții amoroase și de familie.
Fermecătoarea Anna Karenina, măritată de tânără cu un bărbat rigid și rațional, descoperă iubirea carnală, pătimașă alături de chipeșul ofițer Aleksei Vronski, pentru care acceptă în cele din urmă să-și părăsească soțul și copilul. Spre deosebire de Anna și de amântui ei, uniți printr-o pasiune aproape fatală, Kitty Scerbatkaia și Konstantin Levin trăiesc o poveste de iubire idiilică. După un început dureros - Kitty a fost respinsă de Vronski în favoarea Annei după ce ea însăși refuzase cererea în căsătorie a lui Levin -, cei doi se regăsesc, învingându-și fiecare mândria rănită. Cu măiestria sa psihologică și stilistica neegalată, Toistoi construiește întregul roman pe contrastul dintre aceste două concepții de viață și pe modul în care ele se inserează în țesătura morală a societății ruse din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Fragment din romanul "Anna Karenina vol.1" de Lev Tolstoi: "Stepan Arkadici învățase bine la școala datorită aptitudinilor lui native, dar era leneș și poznaș și de aceea terminase printre ultimii. Însă, cu toată viața lui destrăbălată și deși nu avea cine știe ce titluri și era încă tânăr, deținea un post de vază și bine plătit de șef al uneia din instituțiile de stat moscovite. Obținuse acest post prin intermediul soțului surorii sale Anna, Aleksei Aleksandrovici Karenin, care ocupă una din cele mai importante funcții în ministerul de care ținea instituția; dar, în cazul când Karenin nu l-ar fi numit pe cumnatul său în acest post, cu ajutorul zecilor de alte persoane - frați, surori, rude, veri, unchi, mătuși-, Stivă Oblonski ar fi primit același post sau unul asemănător, cu un salariu de vreo șase mii de ruble, de care avea nevoie, căci afacerile lui, deși soția deținea o avere considerabilă, mergeau destul de prost. Stepan Arkadici era rudă sau prieten cu jumătate din Moscova și Petersburg. Se născuse în cercul acelor oameni care erau sau deveneau mai-marii acestei lumi. O treime din funcționarii de stat mai în vârstă îl cunoșteau pe tatăl lui și pe el îl știau încă din scutece; a doua treime erau cu el per tu, iar a treia îi erau cunoscuți apropiați; prin urmare, distribuitorii bunurilor pământești sub forma posturilor, arendelor, conce-siunilor și altora asemenea erau toți prietenii lui și nu-l puteau ocoli pe unul de-ai lor. Oblonski nu trebuia să se străduiască foarte mult ca să obțină un post confortabil; era suficient să nu refuze, să nu invidieze, să nu se certe, să nu se supere, ceea ce el, dată fiind bunătatea lui înnăscută, oricum nu făcea niciodată. I s-ar fi părut ridicol dacă i s-ar fi spus că nu va primi un post cu salariul de care are nevoie, cu atât mai mult cu cât nu cerea ceva ieșit din comun: voia numai ceea ce primeau și colegii lui de generație; cât despre obligațiile postului, le putea face față la fel de bine ca oricare altul."
