Geniul inimii. Cartea iluminărilor mele Roman în versuri ilustrat de Mircia Dumitrescu. Prefață de Mircea Braga Geniul inimii al poetei Aură Christi este un dialog de excepție între om și divinitate, între cer și pământ.
Prin viziunea sa pătrunzătoare, exuberanță de idei, delicatețea sentimentală și limba plină de forță și tensiune, autoarea ne-a dezvelit un suflet pur, candid și viu, care, de altfel, într-o lume contemporană cu pluraritatea valorică, ocurența zilnică de conflicte și anxietate, ne alinta inimile ca o adiere de vară, o lumină în beznă și o ardere renăscătoare și dățătoare de căldură pe gerurile iernii. - Ding Chao (China) Cartea Aurei Christi Geniul inimii pare o stâncă masivă, singuratică, într-un peisaj «mioritic». Geniul inimii are originalitate și forță. (…) Geniul inimii pare o gigantică rocă așezată într-o câmpie: nu seamănă cu nimic. - Virgil Nemoianu E dificil de găsit un poet sau un filosof care să poată, cu lirica sa, să-ți acapareze simțurile, sufletul, să lase un semn profund asupra felului tău de a privi lumea. Prin complexa ei simplitate care este forma unei infinite bogății interioare, Aura Christi îl conduce pe cititor în viscerele ființei. Cruciali pentru poetica Aurei Christi sunt ochii, izvor de viață, piatra pe care totul se zidește. În actul de a vedea Aura regăsește întreaga mistică a ființei, ce vede și visează vortexul planetelor din înalturi până în abisurile începutului, când totul se inventa «din Ochi». Pe acțiunea de a vedea se bazează, deci, totul, inclusiv posibilitatea de a cunoaște, dar nu e o vedere apolinică, nici platonică, ci mai degrabă vederea ce naște din întuneric, o capacitate de cunoaștere ce nu vrea să înțeleagă, să exorcizeze suferința, ci o consideră matricea ființei. Aura exprimă filosofie când scrie poezie, exprimă poezie când face filosofie, și face asta pentru că, tocmai în acest cerc hermeneutic, se află propria ei viață. - Francesco Corsi (Italia) Avem în față o artistă bogată în imaginație, liberă și stăpână pe propria-i artă, o surprinzătoare mistică modernă pe care o salut din Madrid. - Hector Briosos (Spania) Luminează ochii ierbii, ochii lunii luminează. Cad lăstuni în zbor pieziș, în această sfântă-amiază și în duhul meu păgân, strâns din mari negre, murdare, legănate-n palma ta și sfințite-n ploi amare. Luminează-mă, mă poartă printre îngerii tăi șchiopi, care sprijină în poartă cerul și demoni miopi. Spală-mi inima, păgână, în furtuni și în tornade; luminează-i și rărunchii până noaptea se abate și puștiul i-l aduce, și o sfâșie, și-n ziduri o-nzidește, o închide. Tu în ochi miere îi picuri Și în zori o smulgi de-acolo, o mângâi și o alinți și-i aduci nectar și rouă, adunate din părinți…
