Acasa - in exil

Titlu disponibil cu autograf; încă 10 exemplare disponibile.      Un volum-panoramă, o radiografie a condiției scriitorului în România secolului al XXI-lea, marcat de globalizare, decadență și cultul confortului.      „Ce sunt aceste polemice? O seamă de arabescuri exce­sive, radiografia patetică și lucidă a unei sfâșieri, o serie de tentative de a înțelege, eșuate în neînțelegere, reportajul unor revolte aneantizate în albia deznădejdii și a refuzu­lui de a accepta să asiști – redus la muțenie, deci, vinovat din start – la comercializarea, trivializarea infernului co­munist.
Citește tot rezumatul cărții Acasa - in exil... Proces culminat, incredibil, cu un masacru al ino­centilor regizat într‑un stil de extracție neostalinistă. Cum să califici altfel vânătoarea de oameni mari, prin care s‑a perpetuat europenitatea culturii române în anii dictaturii stalinisto‑dejiste? Vânătoare organizată sub ochii noștri, în sărmana noastră democrație. Ce sunt aceste polemice? Poate, un semn al speranței că nu e vândut chiar totul. Nu e terfelit chiar totul. Nu e pierdut chiar totul.” (Aura Christi)       Fragment din volum:       „Dosariada postcomunistă        Mărturisesc că nu înțeleg: de când raportul unei slugi a aparatului de represiune ceaușist este mai credibil decât mărturia unui coleg de breaslă?! Din ce motive rapoartele informatorilor Securității nu sunt verificate înainte de a fi făcute publice? Aceleași întrebări mă frământau când demonstrăm „pe text" modul în care îl „apără" dl N. Manolescu pe acad. Nicolae Breban. Mă refer la editorialul manolescian din nr. 16/ 2011 al României Literare, apoi la cel din nr. 18 al aceleiași reviste a USR. În realitate, dl N. Manolescu “îl înfundă” pe Breban. Am admirat gestul autorului romanului Jiquidi de a se retrage din Consiliul USR. L-am admirat, blamând comitetul director al USR, care și-a demonstrat nu o dată incompetență sau nedorința de a apăra membrii de marcă ai Uniunii Scriitorilor din România, inclusiv memoria unora dintre cei mai iluștri reprezentanți ai acesteia; vezi „ieșirile publice" ale dlui președinte Manolescu în cazurile Marino, Caraion, Breban, Iorgulescu, Cezar Ivănescu, Groșan...     Securitatea i-a maltratat și fizic în nu puține cazuri și psihic pe români până la Revoluția din 1989. După 1990, în democrație, unii intelectuali folosesc tendențios fragmente, marcate de ambiguitate, pasaje evazive din dosarele unor personalități, inclusiv ale unor disidenți, folosesc rapoarte ale securiștilor împotriva unora dintre cei mai importanți reprezentanți ai elitei țării. Prevalează, de necrezut, mărturia călăului din anii dictaturii; ea are credibilitate. Călăul rămâne, culmea, în umbră, mai exact, în culise. Nu se pune în discuție vina torționarului, nu se evaluează gradul lui de vinovăție, nu este cântăriță gravitatea crimelor călăului în cazul în care cele din urmă există. În consecință, călăul este absolvit de judecată, apoi, în funcție de caz, de pedeapsă. În schimb, este maculată, agresată, lapidată sau linsată mediatic în piața publică victimă. Securitatea defunctă își continuă maligna opera.” Citește mai puțin...