Bioarmonismul, de la teorie la o ideologie de viitor. Monografie prin culegere de texte, noi sau revizuite, actualizate și adăugite Dacă conștientizăm că civilizația umană se află la răscruce, adică fie va decădea în haos nerezolvând dizarmoniile actuale, fie se va ridica spiralat într-un proces de transformare profundă, de schimbare a lucrurilor, atunci suntem convinși că avem nevoie mai mult decât oricând de noi abordări conceptuale. Teoria Bioarmonismului are valența de a imagina un scenariu pozitiv dintr-o perspectivă nouă, capabilă de a contribui la înfăptuirea Societății Cunoașterii.
Practic, o nouă teorie, necesară pentru a aduce lucrurile pe făgașul echilibrat și armonizat în constantele și modelul Planetei vii și a ciclurilor sale naturale, este prezentată ca un model economic și sociocultural. Este în esență o paradigmă adaptată pentru lumea Mileniului III, a revoluției biologice din Era informațională. Toate acestea reies prin demersul Primei părți a acestei cărți. Aplicațiile teoriei le regăsim în toate aspectele Realității percepute, dar pentru că domeniul politic este de departe cel mai influent și cu un puternic impact asupra evoluției umanității, în Partea a-II-a a cărții este analizată ideologia bioarmonistă. În esență, față de abordările legate de capital sau de social (vezi capitalism, socialism), bioarmonismul reprezintă o abordare novatoare, amplă, având ca „rampa de lansare" democrația liberalismului progresist-etic complementar cu ecologismul reformat. Este vizat un spectru ideologic de tip centru-dreapta, bazat pe o combinație "împănată" cu metode capabile să deslușească neliniaritatea lumii prin metode noi (modelul de analiză fractală și sinteza integronică) și cu instrumente conceptuale asumate: lnformația (I) ca bază ontologică regăsită în Viul planetar (elementul BIO) integrat ARMONIZAT în componentele complexe ale Vieții și ale societății umane. Noua teorie, doctrina și ideologia aferentă, induc de facto modernitatea cerută și devine esențială pentru a genera soluții unde dizarmoniile majore de azi impun o politică bioarmonistă axată pe educație, dezvoltare bioeconomică și management cu eficacitate sistemică performanță.
