Cele patruzeci de legi ale iubirii Ed.3

Autoarea bestsellerului internațional Bastarda Istanbulului   Ella Rubinstein – mama casnică și soție nefericită trăind în suburbiile Bostonului zilelor noastre – se angajează, la aproape patruzeci de ani, la o agenție literară.
Citește tot rezumatul cărții Cele patruzeci de legi ale iubirii Ed.3... Într-o zi i se cere să scrie un referat despre romanul unui autor pe care nu-l cunoaște. Așa descoperă povestea fascinantei legături spirituale dintre faimosul poet persan Rumi și dervișul sufit Shams din Tabriz. Forța eliberatoare a iubirii care a schimbat destinele celor doi prieteni îl va schimba curînd și pe al ei: între Ella și Aziz Zahăra, autorul romanului, începe un schimb epistolar, apoi se înfiripă o minunată poveste de dragoste. O apologie a iubirii, privită în multiplele sale ipostaze, romanul lui Elif Shafak punctează cu subtilitate diferențele dintre religie și spiritualitate, dintre datorie și iubire.   Cu mesajul său actual, provocator, Cele patruzeci de legi ale iubirii merită să fie un fenomen editorial universal. - The Independent   O carte captivantă și înțeleaptă, Cele patruzeci de legi ale iubirii este povestea unei întîlniri iscate de destin, a unei tovarășii spirituale și a unei tragice despărțiri. Elif Shafak preia fapte din biografia lui Rumi și a lui Shams, dervișul rătăcitor, și îi readuce pe amîndoi la viață cu talentul unei mari povestitoare. - The Associated Press   Trecutul și prezentul fac front comun în apărarea pasiunii într-un roman superb, senzual, tumultuos. - The Times   Elif Shafak jonglează cu personaje din vremuri îndepărtate, o americancă a epocii moderne și un poet din secolul XIII, amîndoi ilustrînd o temă universală: lupta dintre rațiune și pasiune. Lăsîndu-se prinsă într-o poveste uluitoare, eroina ei va alege, fără să privească în urmă, pasiunea. - More Magazine Traducere din limba engleză și note de Ada Tănasă     Fragment din romanul "Cele patruzeci de legi ale iubirii" de Elif Shafak: "Bagdad, aprilie 1242 Bagdadul n-a băgat de seamă sosirea lui Shams din Tabriz, însă eu nu voi uita niciodată ziua în care a venit la umilul nostru locaș de derviși. Aveam oaspeți însemnați în după-amiaza aceea. Cadiul se abătuse pe-acolo, împreună cu un grup de oameni de-ai săi, și bănuiesc că era ceva mai mult decât bunăvoința în vizita lui. Vestit pentru silă sa față de sufism, voia să-mi aducă aminte că stătea cu ochii pe noi, așa cum stătea cu ochii pe toți sufițîi din ținut. Cadiul era un om ambițios. Avea o față lătăreață, pântecul lăsat și niște degete scurte și butucănoase, fiecare împodobit cu câte un inel scump. Trebuia să se înfrâneze de la atâta mâncare, dar bănuiesc că nimeni nu avea curajul să-i spună lucrul ăsta, nici măcar medicul lui. Trăgându-se dintr-un șir lung de învățați pioși, era unul dintre cei mai puternici oameni din ținut. Cu un singur cuvânt putea trimite un om la spânzurătoare sau la fel de ușor putea ierta nelegiuirile unui osândit, scoțându-l din cea mai întunecoasă temniță. Îmbrăcat întotdeauna în blănuri și veșminte de preț, se purta cu măreția cuiva care era sigur de puterea sa. Nu încuviințăm înfumurarea lui nemăsurată, dar pentru binele locașului nostru făceam tot ce-mi stătea în puteri ca să intru în voia acestui om puternic. - Trăim în cel mai strălucit oraș din lume, a spus cadiul aruncând în gură o smochină. Azi Bagdadul da pe dinafară de pribegi care fug din calea hoardelor tătare. Noi le oferim un adăpost sigur. Asta e buricul lumii, nu crezi, Baba Zăman? - Orașul ăsta e o nestemată, fără îndoială, am răspuns cu grijă. Dar să nu uităm că orașele sunt ca oamenii. Se nasc, trec prin copilărie și tinerețe, iar în cele din urmă mor. În clipa asta Bagdadul se află la vârsta tinereții târzii. Nu mai suntem atât de bogați ca pe vremea califului Harun Al-Rașid, deși ne putem mândri că suntem încă un centru al negoțului, meșteșugurilor și poeziei. Dar cine știe cum o să arate orașul într-o mie de ani? S-ar putea ca totul să fie altfel. - Câtă rea-credință! a clătinat cadiul din cap, întinzându-se către un alt blid și luând o curmală. Cârmuirea Abbasizilor dăinuie și-o să avem o soartă înfloritoare. Bineînțeles, asta dacă starea de lucruri de-acum nu e tulburată de trădătorii din rândurile noastre. Sunt unii care-și spun musulmani, dar felul cum tălmăcesc ei credința islamică e cu mult mai primejdios decât orice amenințare din partea necredincioșilor.  Am hotărât să-mi țin gură. Nu era nici un secret - cadiul era încredințat că misticii, cu tâlcuirile lor proprii și tainice ale islamului, aduceau numai necazuri. Ne învinuia că nu țineam seama de sharia și prin urmare nu le arătam cinstea cuvenită oamenilor cu greutate - oamenilor ca el. Uneori simțeam că i-ar fi plăcut să-i izgonească pe toți sufiții din Bagdad. - Frăția voastră nu face nici un rău, însă nu crezi că unii sufiți au întrecut orice măsură? m-a întrebat cadiul mângâindu-și barba."   Citește mai puțin...