Mia este o pianistă remarcabilă. Toți îi prevăd un viitor frumos până în ziua în care dispare fără nicio urmă, în drum spre casă. Timp de 24 de ani nimeni nu o poate găsi. Ce s-a întâmplat? Poate fi elucidat adevărul prin intermediul unor vise? Și chiar dacă acestea apar la o tânără detectivă aflată abia la început de cale? O viață blocată între vis și realitate, un mister pierdut în timp, un detectiv ce taie răsuflarea și ne obligă să ne întrebăm cine sunt cu adevărat oamenii din jurul nostru.
Citește tot rezumatul cărții Fata cu vise alb-negru...   Andreea Russo este autoarea generației sale. Își scrie cărțile la calculator și telefonul mobil. Comunica pe Facebook cu cititorii săi pentru a afla părerea și așteptările lor. Lucrează cu pasiune asupra visului de a deveni într-o bună zi laureată a Premiului Nobel pentru Literatură. A debutat cu trilogia Amintiri din viitor, o utopie despre destin, trecut și viitor. Volumul I al trilogiei a fost premiat la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret din Chișinău, ediția a XX-a.  Fragment din cartea "Fată cu vise alb-negru" de Andreea Russo:   „Știți de ce oamenii se supără când îi abandonați? Din motiv că le distrugeți planurile, scopurile, visele, speranțele. Asta doare cel mai mult. Acel tablou imaginat, a dispărut, nu mai este, în loc să-l pictați împreună, ați plecat luând culorile.”   "Noaptea e prea lungă, soarele încă nu a răsărit, iar eu aștept să sune deșteptătorul, mai sunt două ore de așteptare, ce aș putea face în două ore?  Două ore. Mult sau puțin? Probabil mult, dar, probabil și puțin. Timp de două ore îți poți schimba viața radical, simplu, luând o decizie de care îți e frică. Poți atinge succesul său poți să te prăbușești în eșec. Sunt două capete. Dar mijlocul? Da, există și un mijloc. Evident. Doar că acest mijloc este evitat, acesta reprezintă o stabilitate și o monotonie apreciată de către puțini. Cei mai mulți se află anume la mijloc, aceștia țin balanța, ei sunt cei mai importanți, dar nu se consideră importanți. Trist. Doresc să fac parte din acest mijloc, doar că până atunci e nevoie să prind curaj ca în două ore să schimb totul. Cine a zis că firescul nu are nevoie de timp?  Întind mâna după căști și ascult, îmi reamintesc muzica din vis, aș compara, dar urăsc comparațiile stupide.  Cobor scările, îl văd din spate, deja mănâncă, încă nu și-a pus sacoul, e doar în cămașă. Sunt sigură că îmi aude pașii, trec pe, alături:  — Bună dimineața, zic eu.  — Bună dimineața, cum ai dormit?  — Bine, mulțumesc.  Abia am reușit să privesc ce am în farfurie ca el deja se ridică și pleacă. Din nou nu am vorbit, deși mi-am dorit asta. Și așa zilnic se închid ușile discuțiilor dorite, dar nerostite. " Citește mai puțin...