Academia romana . Temeiuri, traditii si valori juridice

    "Lucrarea intitulată Academia Română: (1866-2016): temeiuri, tradiții și valori juridice cuprinde studii și articole (unele deja publicate în diverse reviste, dar revăzute și adăugite, alte inedite) pe o tematică legată de temeiurile juridice ale Academiei Române, câteva personalități juridice reprezentative ale acesteia, contribuții românești la dezvoltarea mișcării științifice și academice internaționale, perspective ale progresului juridic național pe calea enciclopedismului post-modern și a culturii juridice în era mondializării.
Citește tot rezumatul cărții Academia romana . Temeiuri, traditii si valori juridice...     Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, împreună cu întreaga comunitate a juriștilor înțeleg să-și exprime și pe această cale prețuirea pentru activitatea academică de promovare a științei și culturii juridice și să o continue, marcându-i marea aniversare îndeosebi prin două evenimente științifice majore: lansarea proiectului științific național Enciclopedia Juridică Română (EJR) și, respectiv, Conferința mondială de drept penal cu temă „Protecția mediului prin dreptul penal” (mai 2016).     Renașterea enciclopediei și afirmarea noului enciclopedism postmodern sunt sursele de refacere a unității și a reconstituirii sistemului dreptului într-o lume marcată de mondializare, integrare și uniformizare. Studiul de față se dorește a fi un modest omagiu adus instituției academice fundamentale a țării, acum, la împlinirea unui veac și jumătate de activitate în slujba Națiunii Române, precum și numeroșilor juriști – ca formație și/sau profesie – care au contribuit, sub cupola supremului for academic, la dezvoltarea științei și culturii naționale și universale." (Prof. univ. dr. Mircea Duțu - Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române)      Fragment din volum:       “Primul secol de cultură juridică românească, aferent temporal veacului al XIX-lea, a avut un puternic caracter tranzitoriu, fiind marcat de căutări și începuturi moderne, cu o amprentă de împrumuturi occidentale, îndeosebi franceze, în mai toate sectoarele de manifestare ale juridicului. Ceea ce caracterizează în primul rând această operă culturală, consideră savantul jurist, este faptul că baza ei e formată tot din vechiul drept românesc, mai ales nescris; formele scrise din acea epocă au ca origine dreptul roman și bizantin, care se aplicase și care rămânea să fie aplicat și acum în mod subsidiar. Părerea generală a timpului era aceea că legiuirile noastre erau continuarea legilor romane, care nu au încetat niciodată să ne cârmuiască.     O concepție care a stat la baza întregii culturi juridice naționale până la marile reforme juridice din 1864, exprimate în primul rând prin intrarea în vigoare a marilor coduri civile și penale. Pe măsură ce scade și se risipește influența grecească, se afirmă tot mai viguros dorința și preocupările de a crea un drept propriu, un drept național, care devin evidente în jurul anului 1840. Începuturile doctrinei juridice românești sunt aferente perioadei Regulamentelor organice, prin cursurile de drept roman și de drept criminal (penal) ale lui Moroiu, ori manualele de drept datorate lui Ferekide, Brăiloiu sau Racoviță, profesori de drept de la 1838, ori comentariul Codicei Caragea întocmit de Bărbătescu, în Țara Românească, în Moldova fiind de remarcat lucrările lui Flechtenmacher (cu a sa „Istoria dreptului românesc"), Damaschin Bojinca (prin „Învățătura legilor romane și Vasilicalelor"). Pe influențele grecești, depășite de evoluția societății românești, se ivește și se dezvoltă apoi influența Occidentului; în Țara Românească competiția s-a dat între cultura italiană (reprezentată mai ales de Moroiu) și cea franceză, biruind repede aceasta din urmă; în Moldova, după o primă orientare spre cultura germană, se optează, în cele din urmă, tot pentru orizonturile juridice parisiene." Citește mai puțin...