Rezumat Opere complete 2: Cercetari experimentale - C.G. Jung

Aplicarea creatoare de către Jung a experimentelor de asociație a constituit o parte a investigației de pionierat efectuate la începutul acestui secol la Burgholzli din Zurich, sub egida riguroasă a lui Eugen Bleuler.
Citește tot rezumatul cărții Opere complete 2: Cercetari experimentale... Cercetările lui Freud, deși cunoscute pe atunci, dar încă recunoscute cu greu, au fost avute în vedere în mod evident de către Jung când a examinat comportamentul aparent derutant al asociațiilor. În loc să-l dea la o parte și să-l privească drept o simplă abatere sau ca pe „o lipsă de reacție", el a aplicat asupra acestui comportament metoda interpretării și a formulat „teoria complexelor". Astfel a salvat metoda asociațiilor de „pedanteria științifică… și i-a redat vitalitatea și interesul pentru viața reală". Studiile din acest volum au reprezentat la vremea lor un progres revoluționar în folosirea tehnicilor experimentale. În 1903 am recitit Interpretarea viselor a lui Freud. Ceea ce mă interesa înainte de toate era utilizarea conceptului de «mecanism de refulare». Întâlnisem frecvent refulările în experimentele mele cu asociațiile de cuvinte: la anumite cuvinte-stimul, pacienții fie nu găseau niciun răspuns asociativ, fie mi-l dădeau după un timp de reacție considerabil prelungit. O astfel de perturbare survenea când cuvântul-stimul atingea o durere sufletească sau un conflict psihic, de care pacienții nu erau conștienți. - C.G. Jung, Amintiri, vise, reflecții CUPRINS: I. Studii de diagnostic al asociațiilor I. Cercetări experimentale referitoare la asociațiile oamenilor sănătoși. în colaborare cu Franz Riklin. II. Analiza asociațiilor unui epileptic. III. Despre comportamentul timpilor de reacție în experimentul asociațiilor. IV. Observații experimentale asupra facultății memorie. V. Psihanaliza și experimentul asociațiilor. VI. Diagnosticul psihologic al „stării de fapt“. VII. Asociația, visul și simptomul isteric. VIII. Semnificația psihopatologică a experimentului asociațiilor. IX. Despre perturbările de reproducere în experimentul asociațiilor. X. Metoda asociațiilor. XI. Constelația familială   II. Cercetări psihofizice XII. Despre efectele psihofizice secundare în experimentul asociațiilor. XIII. Cercetări psihofizice cu galvanometrul și pneumograful la oamenii normali și la bolnavii psihic. de Frederick Peterson și C.G. Jung. XIV. alte cercetări despre fenomenul galvanic, despre pneumografe și respirație la oamenii normali și la bolnavii psihic. de Charles Ricksher și C.G. Jung   III. Apendice XV. Date statistice despre recrutare. XVI. Noi aspecte de psihologie judiciară. O contribuție la metoda diagnosticului psihologic al „stării de fapt”. XVII. Metodele de cercetare psihologică utilizate la clinica de psihiatrie din Zurich. XVIII. O scurtă privire de ansamblu asupra teoriei complexelor. XIX. Despre diagnosticul psihologic al „stării de fapt“. Experimentul dovedirii „stării de fapt“ din procesul Naf de la Curtea cu juri Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Opere complete 2: Cercetari experimentale?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Opere complete 2: Cercetari experimentale și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Opere complete 2: Cercetari experimentale scrisă de C.G. Jung. Opere complete 2: Cercetari experimentale a apărut în anul 2017. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2017 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Opere complete 2: Cercetari experimentale este editura TREI - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura TREI aici. Cartea Opere complete 2: Cercetari experimentale face parte din categoria Psiho,psihanaliza, Log. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 782 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Opere complete 2: Cercetari experimentale și, de asemenea, sperăm că autorul C.G. Jung, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde