De ce este Romania astfel?

De ce este România astfel? Avatarurile excepționalismului românesc De ce este România altfel? se întrebă în 2013 Lucian Boia într-un bine-cunoscut eseu care a stîrnit o adevărată gîlceavă a intelectualilor.
Citește tot rezumatul cărții De ce este Romania astfel?... Astfel s-a născut ideea volumului coordonat de Vintilă Mihăilescu, mai întîi că replică reflexivă la cartea lui Lucian Boia, dar care să meargă mai departe de polemicile mai mult sau mai puțin efemere. Rezultatul este că, motivați de o reticență principială și strategică față de fenomenul public al excepționalismului românesc, antropologi, sociologi, politologi, istorici, universitari și cercetători încearcă să răspundă la întrebarea „De ce este România astfel?”. Oscilăm în continuare între nostalgii după leagănul matern al neamului și megalomania dorinței de autodepășire. Se poate spune că am fost – și am rămas – societatea confruntării dintre frații Grimm și Darwin: fie cea a așezării protectoare în mitologizarea originii, fie cea a tentației riscante de a ne găsi locul în mitologizarea evoluției; între a fost odată că niciodată și va fi odată ca niciodată – dar fără asumarea unui este. În ambele cazuri, Istoria noastră a rămas, la nivel discursiv, Poveste. - Vintilă Mihăilescu Fragment din carte: "Am citit cea mai recentă carte a lui Lucian Boia (De ce este România altfel?, Humanitas, 2012) și am rămas cu un sentiment de zădărnicie. Nu atât din cauza cărții în sine - care nu spune nimic nou - cât din cauza faptului că problema e pusă greșit. Cartea pleacă de la premisa că România „e altfel" decât alte țări și se străduiește să explice de ce, făcând apel la istorie. Foarte multe exemple și explicații sunt preluate din alte cărți ale dlui Lucian Boia (cum arată chiar domnia sa într-o notă finală) și reîmpachetate pentru a da un răspuns sintetic la întrebarea din titlu. Numai că răspunsul nu face decât să prelungească discursul fatalist despre noi înșine, ca și cum faptul că România e „și mai diferită" față de o „relativă normalitate europeană" ar fi un dat, o realitate ineluctabilă: e fatal, domnule, n-ai ce-i face și așa va fi întotdeauna! E plin limbajul comun de tot felul de considerațiuni, clișee și stereotipii despre „cum e romanu'", multe dintre ele negative, depreciative, băscălioase, autoironice. E plină presă interbelică de eseuri și articole pe tema „specificului național": discuțiile pe tema „românismului" au constituit o bună parte din preocuparea unor generații întregi de intelectuali. Nu e cazul să reluăm discuția de unde a rămas acum șapte decenii. Ar fi mai potrivit să căutăm explicații și răspunsuri adaptate vremurilor noastre, când nu doar România, ci și alte țări își reconstruiesc identitățile, încercând să le pună de acord cu fenomenul globalizării, cu revoluția tehnologică ori cu alte provocări ale lumii de azi. Or, cartea dlui profesor Boia nu face decât o recapitulare a „neașezărilor" din istoria noastră pentru a ajunge, fatalist, la concluzia că „România s-a făcut într-un anume fel: de aceea este așa cum este". Numai că, dacă vrem să ne comparăm, azi, cu o „medie europeană", ar trebui să lăsăm deoparte fatalismul și să ne scoatem din cap prezumția că România e „excepțională" pe negativ, că e definitiv și irevocabil „altfel" și că asta îi conferă o unicitate iremediabil nasoală pe plan european. Depinde cu cine ne comparăm, căci a sări brusc de la explicații istorice la normalitatea europeană de azi nu ne ajută cu nimic Și Suedia, de pildă, „s-a făcut într-un anume fel": la un moment dat (acum doar vreo sută și ceva de ani) era o țară extrem de săracă și prăpădită ; și Polonia e „într-un fel", a dispărut de mai multe ori de pe hartă, iar acum trece fluierând prin criză; și Italia e „altfel". „Nu vă mai plângeți atâta că e rău în România" — îmi spunea un prieten italian la începutul anilor '90 —, „la Roma, după război, vedeai mai mulți copii desculți pe stradă decât la București acum, am avut și noi alimente pe cartelă, am trecut și noi printr-un regim totalitar, dar ne-am suflecat mânecile și ne-am pus pe treabă.'". Am mai putea găsi și alte posibile comparații, dar problema cu aceste priviri comparative „din avion" e că pot fi oricând contrazise de alte exemple la fel de generale. Eventual, pot stimula alte replici fataliste (de exemplu: „Păi da, da' noi nu suntem suedezi, nici măcar polonezi") și sfârșesc în aceeași oală a melancoliei autoironice populare: „Frumoasă țară avem, păcat că e locuită.". Mi se pare că, în ziua de azi, problema e pur și simplu pusă greșit, iar cartea dlui Boia păcătuiește prin faptul că a pornit de la o concluzie gata trasă (că România e fatalmente „altfel", un fel de oaie neagră a „lumii civilizate") și s-a străduit s-o ilustreze cu exemple din istorie sau din prezent, amestecând fapte și evenimente din trecut cu plagiatul lui Victor Ponta și cu „prezidențialismul" lui Traian Băsescu. Nu spun că anumite particularități descrise de dl Boia (sau de alții) n-ar fi valabile. Dar deocamdată peisajul public românesc e dominat — în primul rând, din cauza excesului de vorbărie televizată și din cauza trăncănelii enorme a politicienilor — de un discurs plin de lamentații și de generalizări superficiale, care tot predica zilnic cum că românii ar fi așa și pe dincolo, de cele mai multe ori fără argumente concrete ori fapte verificabile, doar pe bază de impresii sau recurgând la vreun citat scos din context de prin scrierile vreunui autor clasic („C-așa-i românu', dom'le, după cum spunea și marele X..."). Discursul autonegativist e la putere, auto-desconsiderarea face furori, din orice fleac se ajunge iute la exclamații definitive („Mi-e rușine că sunt român!"). Ne „facem" din vorbe. Ne lipsește cultura argumentelor bazate pe fapte și, de dragul speculațiilor despre „specificul național", dăm cu tifla realității. De pildă, faptul că, în numai 20 de ani, am ajuns (chiar și așa, cârpiți în coate cum suntem) unde cu gândul nu gândeam în 1989 — adică în Uniunea Europeană și în NATO — se pierde în neantul vorbelor de clacă. Romanii reali care își văd de treabă zilnic, care construiesc pătrățelul lor de viață și împing lumea înainte sunt total absenți din peisaj, „înghițiți" în discursul plin de generalizări despre „cum e romanu' ". " Citește mai puțin...