Printesa si goblinii

    Personajele principale ale acestui roman sunt prințesa Irene și băiatul-miner Curdie, călăuziți discret de o misterioasă și înțeleaptă stră-străbunică. Prințesa Irene e fetița pe care orice părinte cu scaun la cap și-ar dori s-o aibă.
Citește tot rezumatul cărții Printesa si goblinii... Înțeleaptă, fermă, cinstită, manierată, se comportă aproape întotdeauna „ca o adevărată prințesă", după cum ține să repete mereu autorul. Mai puțin frământată decât Curdie, are și ea parte de suferință, nu e o răsfățată a familiei, nici a sorții.     Curdie nu e doar un personaj care trăiește o aventură miraculoasă, ca în orice altă poveste, ci e un băiat care își trăiește aventura spirituală ce se petrece în lumea basmului, dar e valabilă dincolo de ea. E un flăcău bun de pus pe rană: harnic, săritor, curajos, ager, cumpătat, onest, perseverent. Lista calităților sale se completează pe măsura desfășurării evenimentelor. E un exemplu demn de admirat și de promovat, cum se spune astăzi.     Fragment din volumul "Prințesa și goblinii" de George MacDonald:     „— Fugi, Irene! strigă Curdie, pentru că, deși nu se mai temea deloc pentru sine, se temea pentru soarta prințesei.     Irene mai privi odată în jur, văzu creaturile hade care tocmai se treziseră și, ca o prințesă isteață ce se afla, trânti torța pe podea, o stinse și strigă:     — După mine, Curdie, ține-mă de mână!     Într-o clipită fu și el lângă ea, fără să uite nici de picioarele reginei nici de târnăcop și ținându-se de mâna prințesei care zorea fără frică încotro o conducea firul. O auziră pe regina scoțând un urlet îngrozitor; dar deja i-o luaseră înainte binișor, fiindcă trecu o bucată de vreme până ce goblinii să aprindă torțe ca să pornească pe urmele copiilor. Tocmai când li se păru că zăriseră o licărire de lumină în urma lor, firul îi conduse către o spărtură foarte îngustă, prin care Irene se târi cu ușurință, iar Curdie destul de greu.     — Acum, zise Curdie, cred că ar trebui să fim la adăpost aici.     — Cu siguranță că da, răspunse Irene.     — Cum de ești tu așa încrezătoare? întrebă Curdie.     — Pentru că bunica mea ne poartă de grijă.     — Bazaconii, zise Curdie. Habar n-am ce tot îndrugi acolo.     — Dacă tot n-ai habar, ce îți dă ție dreptul să spui că sunt bazaconii? îl întrebă prințesa un pic jignită.     — Te rog să mă ierți, Irene, zise Curdie, n-am vrut să te supăr.     — Sigur că nu, răspunse prințesa. Dar tu de ce crezi că suntem în primejdie aici?     — Pentru că regele și regina sunt mult prea grași ca să încerce să se vâre prin spărtura asta.     — Dar ar putea intra pe altă parte, zise prințesa.     — Asta așa e, încă n-am scăpat cu totul, recunoscu Curdie.     — Dar despre ce rege și regina vorbești tu? întrebă Irene. Nu se cuvine să numești asemenea creaturi rege și regina.     — Cu toate astea, poporul lor așa îi numește, răspunse Curdie.     Prințesa mai puse și alte întrebări, iar Curdie, în vreme ce călătoreau fără grabă acum, îi povesti tot ce era de știut nu doar despre cum erau și cum se purtau goblinii — atât cât aflase el — dar și despre aventurile pe care le trăise când se întâlnise cu ei, începând chiar din seara în care le găsise pe ea și pe Looție pe coasta muntelui. Când isprăvi, stărui că Irene să-i spună cum de ajunsese ea până la el, ca să-l ajute să scape. Așa că Irene, la rândul ei, trebui să-i depene o poveste lungă și întortocheată, iar el o întrerupea cu multe întrebări ca să înțeleagă lucrurile pe care prințesa le lăsase nelămurite. Dar povestea ei, din care Curdie nu credea mai mult de jumătate, îl lasă la fel de încurcat ca mai înainte, iar acum era de-a dreptul descumpănit cu privire la ce să creadă despre prințesă.” Citește mai puțin...