Canonicatul Dunei este volumul al VI-lea din seria Dune Planeta Dune a fost distrusă. Rămășițele vechiului imperiu au fost distruse de cultul extrem de violent al Onoratelor Matres. O singură facțiune stă în calea cuceririi totale: Bene Gesserit, moștenitoarele Arakisului.
Conduse de Darwi Odrade, surorile Bene Gesserit au colonizat Canonicatul, planeta verde pe care o transformă ușor-ușor în deșert. Odată ce vor învăța să crească și viermi de nisip, vor putea controla producția celei mai prețioase substanțe din univers: mirodenia. Dar arma lor secretă este un om care a trăit mai multe vieți deja, un bărbat care l-a slujit odinioară pe însuși Paul Muad’Dib. Deznodământul acestei cărți, ultima pe care Frank Herbert a apucat să o scrie, este unul dintre cele mai dramatice episoade din literatura tuturor timpurilor. - SF Site Universul Dune își atinge apogeul prin amploare și prin problematizarea morală tot mai accentuată. - The New York Times Fragment din cartea "Canonicatul Dunei. Seria Dune. Vol.6" de Frank Herbert "În acel an începu să studieze viața Basharului Miles Teg, ale cărui celule generaseră noua să viață. Odrade îi dăduse o explicație sumară, arătându-și unghiile: - I-am zgâriat ușor pielea de pe ceafă. Câteva celule au fost de ajuns pentru a-ți da viața. Livezile emanau ceva de o intensitate aparte în anul acela. Fructele erau mai mari și mai cărnoase, albinele păreau cuprinse de frenezie. - Din cauza deșertului care se extinde acolo, în regiunile sudice, îi spuse Odrade, care-l ținea de mână în timp ce se plimbau pe sub merii încărcați, în rouă încă proaspătă a dimineții. Teg privi printre arbori, spre sud, hipnotizat pentru o clipă de lumină cernută prin frunzișul des. învățase despre deșert și avea impresia că-i simte prezenta apăsătoare până în acest loc. - Pomii simt că li se apropie sfârșitul, continuă Odrade. Viața se reproduce cu mai multă vigoare când este amenințată. - Aerul e foarte uscat. Trebuie să fie tot din cauza deșertului. - Vezi ce multe frunze au îngălbenit și s-au Încrețit pe margini? A trebuit să irigam din greu anul ăsta. Ceea ce-i plăcea la Odrade era că nu-i vorbea niciodată ca unui copil. I se adresă aproape că de la egal la egal. Văzu frunzele galbene cu marginile răsucite. Deșertul le pricinuia asta. În mijlocul livezii, se opriră și ascultară o bucată de vreme păsările și insectele. Albine aflate la lucru în trifoiul pășunii învecinate veniră în inspecție, dar el era marcat cu feromoni, asemenea tuturor celor care circulau liber pe Planeta Canonicatului. Bâzâiră în jurul lui, identificară marcajul și se duseră să-și vadă mai departe de florile lor. Mere. Odrade arată cu degetul către vest. Piersici. Privirea lui urmări direcția în care indică ea. Da, și cireșe, la est, dincolo de pășune. Zări picăturile de rășină care îmbroboneau ramurile."
