Ioan Hudita. Jurnal politic 26 aprilie-31 august 1946

Volumul XVII din Jurnalul politic al profesorului Ioan Hudiță cuprinde notațiile sale dintre 26 aprilie și 31 august 1946, patru luni dintr-o vară fierbinte și secetoasă pe toate planurile. Guvernul Groza se află la putere de peste un an, țară continuă să se afle sub o ocupație dură, satisfacția dată opoziției prin introducerea în guvern a doi miniștri reprezentând cele două mari partide istorice se dovedise formală și fără urmări practice.
Citește tot rezumatul cărții Ioan Hudita. Jurnal politic 26 aprilie-31 august 1946... Aparent, lucrurile își urmau cursul ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat, dar în fapt guvernanții se comportau ca într-o țară care le fusese încredințată pe vecie. “Peste tot, nota Hudiță la 25 iulie 1946, nu auzi decât blesteme la adresa fenediștilor și a rușilor”, adăugând că “de un timp încoace lumea începe a înjura și pe anglo-americani, pe care îi învinuiesc de a ne fi vândut la Yalta”.    În ceea ce îl privește, el continuă parcă cu încăpățânare să nu accepte această ultimă teză și să se străduiască să convingă pe inter­lo­cu­tori “că se înșeală complet”! Totodată, în mai multe rânduri însem­na în Jurnal fraze ca: “Orașul e plin de bancuri și epigrame, unele mai usturătoare decât altele”.    Dar evident, era vorba de o ripostă specifică timpurilor de apăsare, care însă era departe de a rezolva problema în sine !    Pe un fond de cumplită secetă țara se găsea la o grea cumpănă. “Seceta face ravagii, scria Hudiță la 17 august. O ade­va­rata pedeapsa a Cerului”. Peste câteva zile, călător spre Falți­ceni, înregistra “câmpurile... puștii” și fântânile secate ! La 21 august constată în comuna sa natală Bogdănești că nu mai plouase de șase săptămâni și că în jurul Fălticenilor nu se făcuse “niciun fruct, nicio pruna sau nucă”. Secetei i se adaugă rapida devalorizare. Salariul său era de 416 630 lei, la care se adaugă tot din partea Universității o diurnă de 200 000 lei, dar prețurile erau într-o creștere nemăsurată. La 17 mai notă ca pe un coș cu alimente (brânză, carne de miel, cireșe și ulei) dăduse la ste­fă­nești, în preajma orașului “aproape 200 000 lei”.La 1 august însemna că un vagon de lemne costa 760 000 lei , “aproape prețul casei când am luat-o în 1939”. O notație din 31 august semnala că izbutise cu sprijinul prietenului sau maiorul Mihăilescu să achiziționeze niște carne în piața Matache Măcelaru, măcelarul nedeschizând ușa “decât la cunoscuți de teama rușilor”. Pe acest fundal de lipsuri, o călătorie la Beuca la moșia tatălui ginerelui său și a fraților acestuia a reprezentat în vara lui 1946 o scurtă pauză agreabilă.    Jurnalul este dominat de problematica politică, internă și externă. Partidul Național Țărănesc se bucură de o mare popu­la­ri­tate, deși perspectivele sale erau departe de a fi limpezi. Hudița notează cu vădită neplăcere conflictele dinăuntrul formației căreia îi aparținea. Deși este subiectul unor atacuri neîncetate din partea presei guvernamentale, reproșându-i-se mai ales voluntăriatul său pe frontul din Răsărit, Ion Mihalache produce multă agitație internă în partid, căutând să-și pregătească preluarea președinției, deși în mod evident nădejdile sale în circumstanțele date sunt utopice.    Tentativele lui Mihalache de reorganizare a conducerilor partidului în județe, stăruința sa pentru reprimirea “transfugilor” trecuți de partea lui Carol II, silințele sale de a fi acceptat ca succesor al lui Maniu provoacă opoziția mai ales fruntașilor ardeleni din preajma lui Maniu, la care este alăturat și Hudiță. ședințe de lucru, ședințe publice, dejunuri, mese la Continental și Capsa sunt dominate de discuții nesfârșite și în cea mai mare parte sterile, deși partidul se bucură de o susținere foarte mare. Maniu, care îl prețuiește pe Mihalache și are nevoie de el în partid, caută să atenueze această stare conflictuală și Hudiță, ca și în general Ghiță Pop, căută să-l ajute în această privință. ”În realitate, înseamnă în Jurnal Hudiță la 9 iunie, am început să mă cam plictisesc de atâta timp pierdut în reuniuni inutile din care nu iese nimic serios”.    Deși este îngrijorat de ipoteza preluării conducerii partidului de Hudiță, din vreme în vreme pusă și de Maniu, Mihalache îl vizitează în mai multe rânduri pe profesor, interesat și de a discuta situația externă, deși unele întrevederi sfar­sesc neplăcut, cei doi interlocutori dându-și la plecare abia mână !Îngrijorările persistă, atât din cauze interne, cât și a neputinței de a influența situația internațională. “..suntem prea mici, nota Hudiță la 29 măi, ca să putem influența cursul evenimentelor internaționale de care este legată soarta țării noastre”. Arestările legate de organizația “Sumanelor negre”și procesul mareșalului Antonescu sunt de asemenea evenimente care intervin.    Hudița susține cooptarea în delegația permanentă a lui Aurel Leucuția, a lui Virgil Solomon, a lui Aurel Dobrescu, a lui Emil Ghilezan, a lui Ilie Lazăr, a lui Cezar Simionescu și a doctorului Stan­cu­les­cu. În mai multe rânduri, Maniu a revenit cu propunerea preluării con­ducerii partidului de către Hudiță, considerat în stânga partidului, având în vedere “eventuala înțelegere cu Sovietele”, care ar deveni “indispensabilă” dacă anglo-americanii ar amâna confruntarea și “ne-ar lăsa la discreția lor”. acad. Dan Berindei