La 20 septembrie 1959, capitala patriei noastre a comemorat o jumătate de mileniu de sigură existență, iar la începutul anului 1962 orașul București a împlinit un secol de când și-a început funcțiile de capitală a României, în urma centralizării administrative a statului național.
Lucrarea de față se înscrie pe linia acestor sărbătoriri. Ea nu este un studiu istoric exhaustiv, căci o lucrare de acest fel – dată fiind amploarea și complexitatea temei tratate – n-ar putea fi realizată în condiții desăvârșite decât de un colectiv mai larg de specialiști. Autorul a căutat să prezinte un studiu de ansamblu sistematizat al orașului București, reședința de capitală a Țării Românești, urmărind istoria orașului de la primele sale începuturi și până în anii când Bucureștii devin capitala Principatelor Unite. Accentul s-a pus pe istoria orașului în secolul al XIX-lea, mai puțin cercetată în studiile de sinteză anterioare.
În tratarea problemelor au fost folosite – în măsura posibilităților – materiale inedite, precum și cele mai însemnate studii de detaliu referitoare la istoria Bucureștiului. S-a ținut seama de sintezele anterioare: lucrare de început a lui Dimitrie Berindei (1861), masiva monografie a lui G. Ionescu-Gion (1899) și istoria plină de idei a lui Nicolae Iorga (1939). De asemenea, s-au utilizat rezultatele deosebit de prețioase dobândite de istoriografia noastră în ultimul deceniu, atât în domeniul istoriei medii, cât și în acela al istoriei moderne.
Materialul a fost grupat în șase capitole. Pentru o lesnicioasă înțelegere a problemelor, s-au analizat în mod deosebit în fiecare capitol: dezvoltarea economică și socială; evenimentele și momentele caracteristice (pe toate planurile) din istoria orașului; organizarea administrației orășenești; problemele demografice și aspectele urbanistico-edilitare specifice fiecărei perioade. Lucrarea este însoțită de o listă bibliografică.
Autorul
