Origini

Origini, de Dan Brown De unde venim? Și unde ne ducem? Origini este cea mai bună carte scrisă de Dan Brown până acum. De această dată, profesorul Robert Langdon este invitat la Muzeul Guggenheim din Bilbao pentru a lua parte la ceremonia de dezvăluire a unei invenții care „va schimba fața științei pentru totdeauna“.
Citește tot rezumatul cărții Origini... Gazda este fostul student al profesorului, milionarul Edmond Kirsch, ale cărui realizări high-tech l-au făcut celebru în toată lumea. El va prezenta pentru prima dată descoperirea care răspunde la două dintre întrebările fundamentale ale omenirii. Seara meticulos pregătită se transformă însă în haos, prețioasa descoperire a lui Kirsch riscă să fie pierdută pentru totdeauna, iar Langdon, însoțit de eleganța directoare a muzeului, Ambra Vidal, este nevoit să zboare la Barcelona pentru a localiza parola de decriptare a descoperirii lui Kirsch. Străbătând coridoarele întunecate ale istoriei secrete și extremismului religios, cei doi trebuie să facă față unui inamic periculos, al cărui singur scop este să îl reducă la tăcere pe Edmond Kirsch. Într-o cursă contracronometru marcată de simboluri enigmatice și indicii oferite de artă modernă, Langdon și Vidal identifică, în cele din urmă șocanta descoperire a lui Kirsch și adevărul extraordinar pe care ea îl conține. Dan Brown este autorul mai multor bestselleruri, printre care Codul lui da Vinci, Îngeri și Demoni, Inferno sau Simbolul pierdut. Romanele lui au fost publicate în 54 de limbi și vândute în mai mult de 200 de milioane de exemplare. În 2005, revista Time l-a desemnat ca fiind unul dintre cei mai influenți 100 de oameni din lume. Fragment din roman: "Podul de lanțuri Szechenyi - unul dintre cele opt poduri ale Budapestei - se arcuiește pe mai bine de trei sute de metri deasupra Dunării. Un simbol al legăturii dintre Est și Vest, este considerat unul dintre cele mai frumoase din lume. „Ce fac, oare, aici? se întrebă Rabi Koves, privind peste balustrada spre apele învolburate de dedesubt. Episcopul Valdespino m-a sfătuit să rămân în casă." Știa că n-ar fi trebuit să iasă, însă ceva la podul acela îl atrăgea ori de câte ori se simțea tulburat. De ani mulți obișnuia să vină acolo seara, ca să cugete în timp ce admira priveliștea. Spre est, în Pesta, fațada iluminată a Palatului Gresham se înălță mândră pe fundalul celor două turnuri ale clopotniței de la bazilica Sfântul Ștefan. Spre vest, în Buda, pe culmea colinei, se profilau zidurile fortificate ale castelului Buda. Iar pe malul Dunării, în nord, se ridicau turlele elegante ale clădirii Parlamentului, cea mai vastă din Ungaria. Koves bănuia însă că nu priveliștea era cea care-l atrăgea mereu spre podul Szechenyi, ci altceva. „Lacătele." De toate balustradele și cablurile de suspensie ale podului erau prinse sute de lacăte, fiecare cu un alt set de inițiale, fiecare închis pentru totdeauna. Tradiția cerea ca îndrăgostiții să-și scrie inițialele pe un lacăt pe care să-l fixeze pe pod și să-l încuie, pe urmă să arunce cheia în apele Dunării, unde avea să fie pierdută pe vecie — ca un simbol al legăturii veșnice dintre ei. „Cea mai simplă dintre promisiuni, reflectă Koves, atingând unul dintre lacăte. Sufletul meu legat pentru totdeauna de al tău.” Ori de câte ori simțea nevoia să-și aducă aminte că dragostea nemărginită încă există în lume, venea să vadă lacătele de pe pod. Iar seara aceea părea un astfel de moment. Privind în jos, la apele învolburate, avea impresia că, lumea începuse deodată să se miște prea repede pentru el. „Poate că locul meu nu mai este aici." Clipele care odinioară erau răgazuri tihnite de reflecție solitară - câteva minute singur într-un autobuz, mersul pe jos până la lucru sau momentele de așteptare înaintea unei întâlniri programate - deveniseră acum ceva imposibil de suportat, astfel că oamenii apelau impulsiv la telefoanele, la căștile audio sau la jocurile lor, incapabili să se opună dependenței de tehnologie. Miracolele trecutului piereau, șterse de nepotolită sete de tot ce era nou. Aplecat deasupra apelor Dunării, Yehuda Koves simțea o oboseală tot mai accentuată. Privirea păru să i se încețoșeze și începu să distingă forme bizare, nedeslușite, mișcându-se sub oglinda apei. Deodată, fluviul semăna cu o colcăială de creaturi agitate prinzând viața în adânc." Citește mai puțin...