Recenzie “Șapte porți, originile lui Jayden Wiker” de Radu Octavian

de | sept. 28, 2020 | Beletristică, Fantezie, Mister, Recenzii cărți

Un erou vulcanic, ce-si doreşte  cu orice preț puteri supranaturale, fascinează întodeauna cititorii. Un astfel de erou  este Jayden Wiker – personajul principal al romanului Șapte porți, originile lui Jayden Wiker de Radu Octavian. Cartea a fost lansată recent la editura StoryCraft Publishing.

Jayden, fiul unei familii bogate, este student și este considerat unul dintre cei mai deştepți elevi din district. O iubește pe frumoasa și blânda Olivia, și este invidiat de toți colegii.

Dar Jayden Wiker este departe de a fi încântat de viața sa. Își simte sufletul gol. Face parte dintr-o familie disfunctională. Nu are prieteni și nici nu își dorește, găsindu-i superficiali. El nu acceptă să-și traiască viața fară un sens sau o direcție, … o viață în care zilele au trecut doar pentru că au fost la rând. Jayden face parte din acea categorie de oameni în interiorul carora arde un vis, prea tare și prea puternic ca să îl lase să adoarmă în ignorantă.

Șapte porți, originile lui Jayden Wiker este un roman care aparține prozei fantastice. Un punct forte al romanului este modul în care Radu Octavian reconstruiește mitul faustic, Jayden intră în contact cu misteriosul Randall Blackwell care îi deschide calea spre ceea ce eroul își dorește: crearea supraomului. Cum anume, veți afla citind cartea.

StoryCraft Publishing este o nouă editură pe piața de carte din România. Daniel Zărnescu, managerul editurii, își propune să aducă publicul înapoi la cartea românească. Astfel, publică autori români care au talentul de a crea povești. Povești care <<să ne facă să vibrăm și să dăm pagina cu întrebarea în minte: “ce naiba se întâmplă mai departe?”>>. (interviul cu Daniel Zărnescu publicat în Gandul.ro în 7.09.2020)

Tema principală a romanului o reprezintă lupta lui Jayden de a-și depăși limitele prin crearea supraomului. Magia, evenimentele supranaturale, creaturile fabuloase nu lipsesc din roman. Mi-a placut modul în care planul real se intrepătrunde cu planul imaginar, cum frontiera dintre realitate și miraculos dispare.

În romanul Șapte porți de Radu Octavian m-a surprins și m-a încântat imaginația bogată  și ritmul alert cu care este depănată povestea stârnind astfel curiozitatea cititorului, care da, ajunge să spună: “ce naiba se întâmplă mai departe?”

Titlu: ȘAPTE PORȚI ORIGINILE LUI JAYDEN WIKER
Autor: Radu Octavian
An apariție : 2020
Editura: STORYCRAFT PUBLISHING
Nr. Pagini: 245
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1722

Alte recenzii de la Radu Octavian:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

5 1 vote
Article Rating
Alexandra Mircea a fost redactor Booknation.ro și a scris 58 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Alexandra Mircea aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments