Al doilea și ultimul volum din Scurta istorie. Panorama alternativă a literaturii române încheie analiza literaturii române omologate valoric, în special a aceleia din perioada interbelică.
Metodologia a rămas aceeași ca în primul volum – o istorie stilistică a principalelor opere literare românești, cu accent special asupra capodoperelor, tot mai numeroase în intervalul dintre cele două războaie. Perioada interbelică românească, ce cuprinde doar un sfert de secol (1919-1944), este privită drept perioada de vîrf a literaturii noastre. Prelungită și după anul 1944 prin ceea ce ulterior s-a numit „generația pierdută”, literatura interbelică și-a pus decisiv amprenta asupra multor scriitori semnificativi afirmați în anii dictaturii comuniste. În acest al doilea volum, greutatea specifică a Interbelicului se observă prin numărul autorilor tratați monografic: el se ridică la 24 (pentru un interval de numai 25 de ani), în timp ce perioada de aproximativ două secole și jumătate tratată în volumul I (1673-1918) prilejuiește reținerea a 42 de nume. Proporția rămîne elocventă în sine. Cele două volume ale Scurtei istorii urmăresc realizarea unei panorame a literaturii române reduse la esențial, înfățișată sub forma unui text accesibil și lizibil el însuși în regim de proză literară. Un compendiu universal fixînd literatura noastră în ansamblul literaturii europene, punînd la dispoziția celor interesați specificul principalilor scriitori români și apreciind valoarea lor la o scară ideală. Prin urmare, un manual de bază care să formuleze perspective contemporane asupra întregii noastre literaturi, așa cum se schițează ea la începutul secolului XXI. Și, poate, mult după aceea.
