Daruiesc, primesc, iubesc, multumesc

Încep să-mi amintesc cine sunt, ce vreau, ce nu vreau, încep să-mi văd din nou visele, darurile, harurile. Încep să nu mai caut înțelesuri. Devin eu însămi Răspunsul. Uitasem. Uitasem să mă uit în mine.
Citește tot rezumatul cărții Daruiesc, primesc, iubesc, multumesc... Uitasem să mă ascult pe mine. Uitasem să stau cu mine. Uitasem să-mi dăruiesc, admir, să mă respect, să mă prețuiesc. Uitasem să cred în mine, să contez pe mine, să mă bucur, să mă odihnesc, să mă iert, să mă iubesc. M-am regăsit. Mi-am regăsit centrul. Puterea. Comoara din interior. Lumina. Timpul. Locul. Sensul. Partea divină. Le-am regăsit pe toate în colțurile cele mai umbrite din mine. Acolo se ascunseseră. Tocmai acolo, unde de obicei nu sunt căutate. M-am regăsit acolo unde nimeni nu caută nimic niciodată: în eșec, în abis, în cădere, în îndoieli, în lacrimi, în frică, în necredință, în deznădejde, în renunțare. M-am regăsit tocmai în golul acela imens pe care mă grăbeam, că mulți dintre noi, să-l umplu cu vorbe șlefuite, cu cuvinte mari, cu angajamente cazone, cu intenții salvatoare, cu iubiri dependente, cu vise fără viață, cu orare fără timp, cu întrebări fără răspuns, cu gesturi fără noimă, cu haine frumoase ce nu țin de cald... A fost o traiectorie lungă și întortocheată până aici. Nu știu de ce a fost așa și nu altfel. Nu știu cum de nu am putut să o iau pe vreo scurtătură, nu știu dacă există de fapt vreo scurtătură sau vreo cale mai lină, mai senină... Oricum nu contează. Tot ce e, ESTE și e bine așa. Sunt recunoscătoare pentru fiecare pas ce m-a adus până aici și fiecărui pas ce mă va duce de aici spre înainte... Mi-am regăsit încrederea că pe oriunde aș lua-o, sunt în siguranță și sunt acolo unde trebuie de fapt să fiu... oricât de străin sau de ocolit mi s-ar părea drumul. Din când în când, e posibil să mă mai rătăcesc. Să îmi fie frică. Să mă împiedic, să cad, să mă rănesc. Să-i rănesc, în căderea mea, și pe alții. Să-i asurzesc cu strigătele durerilor mele. Ori cu ecoul disperărilor mele. Se mai poate întâmpla să-mi pierd busola. Ori credința. Ori răbdarea. Orice este posibil. Dar acum am înțeles că toate astea nu sunt decât ipostaze ale vieții. Alți pași. Alte învățăminte. Toate devin Una prin lubire. Devenind una cu lubirea, tot ce este, tot ce sunt(em), tot ce trăim este (în) Lumină. ... sunt... la toți anii-Lumina distanță de ce era(m) în urmă cu o săptămână, o lună, două, trei... Sunt(em) în fiecare secundă la o alegere distanță de ceea ce devin, devii, devenim...   Citește mai puțin...