Eu, femeia, catre tine, barbatul

Indiferent de modul în care ajungem să jucăm pe scena relației noastre, indiferent de intensitatea trăirilor personajelor pe care le întruchipam, de numărul spectatorilor ori de durata piesei, rolurile se cer asumate în totalitatea lor, până la ultima replică, până la căderea cortinei sau ...
Citește tot rezumatul cărții Eu, femeia, catre tine, barbatul... până la ultima suflare. Odată intrată pe scenă alături de tine, nu-mi pot delega rolul de femeie, nu mă pot dezice de actele care nu-mi plac și nu pot sări peste replicile ce mă fac să mă simt inconfortabil, nu pot, desigur, nici să reduc piesa la pasajele care mă încântă pe mine sau mă tentează să le reproduc la infinit. Nu pot să ies din scenă și să mă pierd printre spectatori, nu pot fugi în culise lăsând un act neterminat, nu pot să-mi părăsesc rolul cu care am intrat pe scenă și să umplu timpul și spațiul piesei noastre cu replici dintr-o piesă jucată demult, fără să-mi asum consecințele unui fiasco la nivelul trăirilor interioare sau la nivelul consecințelor exterioare. În dânsul comun, eu îmi înșir pe ring pașii diafani în conduri de femeie, iar tu îți asumi pașii tăi calculați, de bărbat; odată ce am decis să jucăm, să dansăm, să aprindem artificii de-o noapte sau să proiectăm edificii de-o viață împreună, este necesar să ne asumăm rolurile. Cu cât unul din noi va uita din replici ori va sări peste pași, cu atât, vrând sau nevrând, celălalt, pentru a salva piesa sau dânsul, va prelua părți secundare sau esențiale din rolul celuilalt, iar mai devreme sau mai târziu, confuzia rolurilor, suprapunerea sau abandonarea lor va crea o imagine tristă și debusolantă a unui act ratat ... Cântând în duet, nu ne putem înlocui partiturile unul altuia, nici prin acord și nici pe furiș, fără să ne asumăm riscul unei simfonii de care nimeni nu se poate bucura. Putem, cel mult, când și când, atunci când e nevoie și când e posibil, să acoperim discret o sincopă a celuilalt, un lapsus sau o ezitare pentru ca opera să rămână în armonie în pofida micilor dizarmonii ce se iscă între instrumente și note ... Nu putem însă să ne punem în locul și în rolul celuilalt fără ca relația să nu se dizolve odată cu noi. Indiferent de cine a fost regizată și ce formă îmbracă, în piesa în care joacă un bărbat și o femeie, rolurile nu pot fi schimbate în niciun sens fără ca spectacolul să devină altceva decât ceea ce îi era dat să fie și fără ca personajele să-și piardă identitatea pe care o aveau atunci când numele lor au fost alese de Autor să fie, pentru o vreme, alături pe același afiș, în aceeași piesă ... Ca să îmi pot juca rolul meu de Femeie până la capăt și cât mai bine alături de tine, te invit să îți joci cât mai autentic și cât mai asumat rolul Bărbatului de lângă mine. Dincolo de roluri, în ele și prin ele, ne vom (re)descoperi pe Noi, cei care Suntem ... Citește mai puțin...