Catand in urma, istovit, spre omul poliedric

Domnul Dunăreanu privește înapoi către viața sa și analizează, pe rând, orașul în care s-a născut, cu grădina publică, legătura cu soția lui Zenaida, călătoriile pe care le-a făcut peste tot în lume, și relația cu efemerul, aceasta din urmă cel mai greu de pătruns.
Citește tot rezumatul cărții Catand in urma, istovit, spre omul poliedric... „Viața a fost un maldăr de întâmplări. Ce le-a determinat? Succesiunea lor din ce derivă? Îngrămădirea de fapte, alcătuind existența unui om, e expresia unui program? Sau a întâmplării? Totul se produce în virtutea unor determinări intrinseci naturii noastre? În virtutea procesului biologic de creștere și descreștere? Toate etapele de vârstă impun ceva. Copilăria: gângăveala, mersul de-a bușilea, învățarea limbajului, supunerea voinței părinților, voinței dascălilor, învățatul citirii și scrierii, tot felul de «științe»... La rândul lor, adolescență, tinerețea: complexul senzorial, care direcționează încolo și încoace, revolta împotriva disciplinei, exersarea unei linii fundamentale a mecanismului social, aceea de persoană civică. Cine nu știe ce determinări aduce maturitatea: răspunderile familiale, creșterea copiilor, exercitarea profesiunii, câștigarea existenței... Cum a fost generat mormanul de întâmplări ce au constituit viața sa? Ca expresie a voinței proprii, a unui țel conștient, urmărit cu osârdie și severitate? Unde ești tu, cel genuin, în toate acestea? Unde e în ele voința ta lucidă, cu bătaie lungă?" - Dumitru Popescu, Cătând în urmă, istovit, spre omul poliedric Citește mai puțin...