Singuratatea marilor

“– Manuela, ce rămâne despuiat și părăsit ori încotro am lua-o, oricât am rătăci între punctele cardinale? Luciul marilor și al oceanelor. Pustia apei, care e cea mai tristă, în infinită și inutila ei seninătate.
Citește tot rezumatul cărții Singuratatea marilor... Ea rămâne mediul planetar etern nelocuit de om. Cu această goliciune lichidă mă asemui eu. Cu singurătatea marilor. Unde nu vezi nimic altceva decât mutele drapele ale solitudinii fâlfâind în nemărginire.” Fragment: " Nardi îi aduse o farfurioară din bronz ca să-și pună scrumul, fiindcă scrumiera propriu-zis nu avea. Urmarea cum trăgea Costică din țigară, cu o sete disperată, și intui că ceva i se întâmplă acestui om. îi rămăsese în minte afir-mația lui ultimă, că „n-a mai putut". Cu toate astea, își reluă Costica gândul îl duse mai departe, nu în primul rând pentru tine am venit. spun sincer, știi cum sunt eu. Pentru mine. Se adeverea că intuiția nu-l înșela pe Nardi. îi plăcea sinceritatea grosolană a acestui om. El nu putea fi atât de brutal, nici cu oameni apropiați. —Am dat și eu de necaz, Nardi. Unul al dracului. și închipuie-ți, m-am gândit să mă îmbărbătezi tu. S-a mai pomenit așa ceva? O să zici: „Ba, asta e nesimțit rău. La mine s-a găsit el să se jelească? și după ce, un an de zile, știindu-mă cum sunt, n-a dat un semn de viață". Da, cam așa suntem, Nardi. Dracu' să ne ia. Să-ți spun cum stau lucrurile. Și se apucă să povestească. Opintindu-se cumva, cu un ton macabru, egal, cu o fată întunecată, de fontă. Vorbea despre sine cu îndârjire, una plină de ură. Ca de un strigoi apărut din senin să-l chinuiască, să-i facă viața harcea-parcea. Iată conținutul jelaniei: Nu la mult timp după venirea lui Nardi din Elveția i s-a depistat un cancer. Încercă să lămurească ce lovitura a fost asta pentru el, dar renunță. L-au operat, cu rezultate bune s-a spus, și apoi l-au supus radioterapiei. Asta a pus capac. Cât e el de rezistent, citostaticele alea l-au pus la pământ. A suferit ca un câine. Luni de zile. Cu frecvențe crize cumplite, cu pierderea puterii, cu o neagră cădere psihică. Simțea nevoia, una cu adevărat macabră, să descrie în amănunt această suferință, acest iad prin care l-au pus aia să treacă, însă a renunțat. Se vedea că-și controla discursul. Cu efor-turi extraordinare, bizuindu-se, în primul rând, pe nevasta lui, un stâlp de rezistență din beton, s-a remontat. încet-încet a revenit la normal, și-a reluat cursul vieții, și-a reficut moralul, încrederea în viitor. Gata, era pus din nou pe sine. Aprindea țigara de la țigară, cu mâna aceea nesigură, transformă-ta în instrument de fumat, la nimic altceva nemaipărând să fie bună. Amintea de o ieșire la liman, de o refacere a omenescului său, dar morbiditatea sufletească nu părea să-i fi scăzut. Dădea impresia că nici el nu credea ce spune, ca agita niște himere. La un moment dat a făcut o pauză, ca și când se plictisise sau obosise să povestească, sau intrase în criză de material narativ. — După ce am terminat toate astea, și m-am considerat din nou normal, declară el rezolut, ce crezi? Bestia de can-cer a recidivat. " Citește mai puțin...