HECTOR-LOUIS BERLIOZ (1803 – 1869) a fost un vârf al artei componistice franceze și cel mai important orchestrator al romantismului muzical. În mare parte faptul se datorează unei aparențe împotriviri a sorții: tatăl său, un apreciat medic din urbea delfineză La Cote Saint-Andre, a dorit ca fiul să îl urmeze, mai mult, să se specializeze în osteologie.
I-a oferit o sumară educație cultural-umanistă, care i-a folosit enorm primului său născut, și i-a insuflat pasiunea lecturii. Dar idealul lui Hector era să ajungă muzician. Pentru a împiedica realizarea acestei năzuințe, hotărârea părintelui a fost să nu cumpere un pian, ci doar un flaut și o chitară. Cele două instrumente erau menite să îi astâmpere băiatului setea de muzică, ba chiar să îl plictisească la un moment dat. Până la 18 ani, tânărul nu a auzit decât sunetele emise de violoncel și vioară, instrumente ce aparțineau unor muzicanți din localitatea natală, câteva dintre fligornurile Fanfarei Naționale ce ființă acolo, o tobă, flautul și chitară proprii. În ceea ce privește creația muzicală, aceasta se reducea la cântarea destinată serviciului religios de la Mănăstirea Ursulinelor, câteva romanțe, unele reducții pentru voce și forțepiano din operele la modă, precum și – doar în partituri – o parte din cvartetele lui Ignace Pleyel.
A descoperit, când încă locuia în casa părintească, o foaie cu 24 de portative. A știut imediat ce ar putea face cu ea, deși învățase singur numai primele noțiuni de armonie, iar despre contrapunct și orchestrație încă nu aflase. Abia la Paris, prezent la un spectacol susținut numai de cântăreți și instrumentiști profesioniști la Teatrul Academiei Regale de Muzică „Le Peletier”, a urmărit fascinat desfășurarea de forțe sonore ce depășea, probabil, foaia cu idei verticale. Pentru Hector s-a deschis atunci universul...
Muzica lui Berlioz, care a cucerit secolul al XIX-lea, ne subjugă și astăzi, iar paginile sale triumfale sunt principalul model de muzică festivă ce ne însoțește momentele solemne...
Adriana Liliana Rogovschi
