Rezumat Proceduri penale. Sinteze. Practica judiciara. Modele de minute - Voicu Puscasu

I
Citește tot rezumatul cărții Proceduri penale. Sinteze. Practica judiciara. Modele de minute... deea care a stat la baza acestei lucrări a fost să reunească și să sintetizeze informația utilă celor interesați de perspectivă practică și concretă a derulării unor proceduri penale, îndeosebi de competența judecătoriei, cu care familiarizarea se poate face relativ dificil. Lucrarea Proceduri penale este structurată în două părți, prima privind procedura generală de judecată, aplicabilă, în lipsa altor reglementări exprese, oricărei proceduri speciale, iar secunda prezentând câteva din procedurile penale frecvent întâlnite în practică, ambele părți reunind hotărârile relevante, pronunțate de instanța noastră supremă fie decizii în recursuri în interesul legii, decizii de îndrumare (ale fostului Tribunal Suprem) sau decizii de speță, fie minutele fostei Comisii de unificare a practicii judiciare, existența la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii. Un element de noutate este reprezentat de modele de minute penale, cuprinse în lucrare, în speranța că și acestea pot ajuta la atingerea scopului propus, acela de a contura un mic ghid al aspectelor practice ale principalelor proceduri penale întâlnite în acți­vitatea practică. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Proceduri penale. Sinteze. Practica judiciara. Modele de minute?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Proceduri penale. Sinteze. Practica judiciara. Modele de minute și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Proceduri penale. Sinteze. Practica judiciara. Modele de minute scrisă de Voicu Puscasu. Proceduri penale. Sinteze. Practica judiciara. Modele de minute a apărut în anul 2012. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2012 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Proceduri penale. Sinteze. Practica judiciara. Modele de minute este editura UNIVERSUL JURIDIC - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura UNIVERSUL JURIDIC aici. Cartea Proceduri penale. Sinteze. Practica judiciara. Modele de minute face parte din categoria Carte Juridica. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 400 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Proceduri penale. Sinteze. Practica judiciara. Modele de minute și, de asemenea, sperăm că autorul Voicu Puscasu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde