Calatoriile... ce pasiune!

    Dragi prieteni rozători,     Aici, în Șoricezia, pe Insula Șoarecilor, toate cărțile mele sunt bestselleruri! Dar cum, nu le cunoașteți? Sunt povesti amuzante, mai fragede ca mozarella, mai gustoase ca brânză...
Citește tot rezumatul cărții Calatoriile... ce pasiune!... povesti cu mustăți, desigur, pe cuvântul lui Geronimo Stilton!     Cum să uit când mi-am pierdut cheile în prăpastia de la Mlaștinile Sulfuroase? Sau când era cât pe ce să inund casa de vacanță  de la mare? Sau când am câștigat un concurs extrășoricesc de dans împreună cu Patty? Ce-am mai râs! Ce veselie! Recitind jurnalul vacanțelor mele, atâta m-am distrat că m-am gândit să scriu această carte, cu toate episoadele mai amuzante și multe jocuri extrășoricești!       Fragment din povestire:       „Ne mergea de minune în vacanța noastră Ia vârful pisicilor. Vremea era superbă și munții semeți. Ce minunat!      Azi am plecat în drumeție până la refugiul Șoarecelui Obosit; se numește așa pentru că trebuie să urci ore în șir ca să ajungi acolo și e imposibil să nu fii RUPT de oboseală!     Dar, când ajungi în vârf, peisajul e cu adevărat extrășoricesc și panorama te răsplătește din plin pentru efortul depus.     Pe drum, am hotărât să facem câteva POZE ca să le arătăm și prietenilor ce priveliște minunată se poate admira de sus.      Pandora m-a anunțat cu entuziasm:     - Fac eu pozele!     Tea s-a oferit s-o ajute, dar Pandora nici n-a vrut să audă. Ținea să facă totul singură!     Excursia a fost extraordinară, chiar dacă, în timpul urcușului, eu am avut niște... mici neplăceri.     La primul popas, am alunecat pe o grămadă de CONURI și... am zburat! Chiîiiit! Am căzut cât eram de lung pe o pajiște.     Când mă gândesc la asta, îmi tremura iarăși mustățile de frică!     Cu blănița un pic zdrențuită, am pornit din nou la drum, dar la al doilea popas, o viespe mi-a înțepat codița care... mi s-a umflat văzând cu ochii. Auuu!     În ciuda a tot ce mi s-a întâmplat, am luat-o iarăși din loc.     La a treia oprire, eram epuizat: trebuia să mă așez undeva să mă odihnesc un pic.     În mijlocul pajiștii am văzut o moviliță moale, înalță cât un scăunel: fără să stau pe gânduri, m-am așezat pe ea. Păcat că era... un furnicar! Furnicile roșii au început să-mi înțepe blănița și a trebuit să mă bag cu fundul într-un torent ca să mi le scot de pe spate.     Ce durere! ChiiiiT!     Când am ajuns la refugiu, eram o ruină. Dar ce peisaj!” Citește mai puțin...