Dragi prieteni rozători, Aici, în Șoricezia, pe Insula Șoarecilor, toate cărțile mele sunt bestselleruri! Dar cum, nu le cunoașteți? Sunt povesti amuzante, mai fragede ca mozarella, mai gustoase ca brânză...
povesti cu mustăți, desigur, pe cuvântul lui Geronimo Stilton!
Ce vrea să zică șoarecele acesta ciudat, care a venit la mine în birou să-mi spună că nu mă pot numi Stilton? Și de ce trebuie să plec în Marea Britanie, unde se produce faimoasa brânză care se numește chiar Stilton? și ce treabă am eu cu o rozătoare misterioasă care a furat toată brânza... Stilton?
Fragment din povestire: „Am dat cu pumnii în ușa camerei frigorifice. - Deschideți! Deschideți! Dar nu mi-a răspuns nimeni. Toți plecaseră. Fabrică era pustie. Iar eu eram încuiat înăuntru, ca un șoarece prins în cursă... și era frig! Temperatura din cameră era atât de scăzută, că parcă eram la POLUL NORD! Am căutat o cale de ieșire, dar încăperea părea blindată. Eram încuiat acolo! Și nimeni nu avea să mă caute: toți credeau că eram cine știe pe unde, cufundat în scris! Mi-am tras gulerul în sus și am țopăit pe loc să mă încălzesc un pic. Aveam țurțuri la mustăți, blănița acoperită cu chiciură și urechile înghețate. Am strigat: - Nu vreau să-mi las oasele aici! Sfânta mozzarella, sunt prea tânăr SĂ MOR! Mi-era din ce în ce mai frig... mă treceau fiori din vârful mustăților până în vârful cozii. Când mă așteptam mai puțin, am auzit un zgomot ciudat, înăbușit. Trrrrrr...... rrrrrrr...... rrrrrr.... Vârful unei bormasini enorme pătrundea în camera frigorifică. M-am ascuns după în raft cu brânză, să văd cine voia să intre. Prin gaura a pătruns LUMINA unei lanterne, apoi am zărit o umbră... Am înghețat. Dar, de această dată, nu numai de frig. Ci și de FRICĂ.”