"Avem aici [în Unchiul din Paris] romanul despărțirii de obsedantul deceniu. În paralel cu drama unchiului, se desfășoară povestea de dragoste a nepotului cu o colegă de la medicină, ca un fel de contrapunct tematic.
E o povestire agreabilă în genul unui realism cotidian eliberat de convenționalisme, un realism relaxat și în bună măsură dezideologizat, dar numai pe partea poveștii de dragoste a medicinistului simpatic ca tânăr din lumea nouă, indiferent la trecut. Pe măsură ce unchiul înțelege ce s-a întâmplat în Basarabia după plecarea lui, descoperă și nepotul rănile trecutului”. (Ion SIMUT)
