Spectacolul propagandei ni se prezintă zilnic sub multe și nebănuite forme. Ni se strecoară în minte și în suflet țâșnind pe neașteptate, uneori chiar atunci când ne simțim mai bine și suntem mai relaxați, din paginile ziarelor, dintr-o secvență de film, dintr-un refren la modă, dintr-un afiș la colț de stradă sau dintr-o vorbă auzită la radio sau la televizor în timpul cinei.
Această carte încearcă să identifice și să analizeze prezența și rolul propagandei în spațiul public în care trăim. (Călin Hentea)
