Cizme, roba, camasa de noapte

Cizme – 1940. Doi militari de carieră, unul nazist, unul nu, râvnesc onoruri rezervate scriitorilor. Sunt siguri că le vor obține, că vor intra cu cizmele lor butucănoase într-un sălaș al muzelor, primul bazându-se pe contextul politic, al doilea pe autoritarismul lui.
Citește tot rezumatul cărții Cizme, roba, camasa de noapte... Roba – La Academia Braziliană de Litere totul e după model franțuzesc, începând cu sediul, palatul Micul Trianon din Rio de Janeiro. Cei patruzeci de nemuritori poartă un costum de gala somptuos, roba cu fireturi aurite și o spadă. Dar nu de spadă se folosesc ei atunci când trebuie să se apere, ci de limbă bine ascuțită! Se pricep foarte bine, chiar și la 80 de ani, să manevreze cu viclenie cuvinte care ustura, spintecă, ucid de-a binelea. Cămașa de noapte – Diafană, transparentă, țesută din lumina răsăritului, cămașa această metaforică e singurul veșmânt care o acoperă pe iubita poetului în versurile lui. Iar versurile îi aduc autorului un binemeritat loc printre nemuritori. Numai că și nemurirea aceasta e metaforică. După moartea poetului Antonio Bruno, la Micul Trianon se declanșează un mic război. Militarii care asediază palatul sunt respinși cu brio de bătrânii academicieni versați în dueluri verbale și literare, cu ajutorul a patru muze mai mult sau mai puțin suave, fostele amante ale lui Bruno.