Acest dicționar este cel mai bine vândut în lumea întreagă, oferind un ghid multilateral, pentru toate domeniile moderne ale afacerilor și comerțului. Mereu înnoit și fiind rodul muncii unor nume cu autoritate, reprezintă o sursă indispensabilă de informații, atât pentru studenți, cât și pentru specialiști.
Dicționarul explică peste 6500 de termeni. Este adresat în special celor care cunosc destul de bine limba engleză și vor să-și aprofundeze cunoștințele în domeniul englezei de afaceri, al culturii și al istoriei economice britanice, dar și a altor țări vorbitoare de limbă engleză. Datorită influenței istorice covârșitoare a Marii Britanii și a țărilor de origine anglo-saxonă asupra afacerilor, majoritatea terminologiei este preluată ca ataree în toate limbile lumii, inclusiv în română, iar multe încercări de a traducere termenii utilizați în lumea afacerilor sunt pur și simplu caraghioase. Astfel, scopul principal a acestui dicționar nu este traducerea termenilor, ci explicarea lor, pentru cititorii de limba română. Veți întâlni explicații ale unor termeni, inclusiv colocviali, din diverse domenii: marketing, legislație, contabilitate, investiții, activități bancare, asigurări, finanțe internaționale, incluzând unitățile monetare ale lumii, termeni bursieri, dar și unele repere istorice din economiile țărilor anglo-saxone. Dicționarul acoperă toate aspectele managementului, incluzând strategiile de afaceri, managementul resurselor umane și managementul operațional. Cu acest dicționar veți înțelege corect termeni și expresii înrădăcinate în literatură și în jargonul oamenilor de afaceri, precum cash cow, golden parachute, white/grey/black knoghts, kangaroos, butterfly și mulți alții.