Arta Commediei dell Arte

Teatrul este suita de evenimente prezentate sau povestite pe o scenă și care permit să se treacă de la situația A de plecare, la situația B de sosire, printr-o întreagă serie de medieri. Noțiunea este ambiguă, că cea mai mare parte a noțiunilor care se referă la teatru: - aceasta deoarece ea desemnează deopotrivă povestea ficțională ca și evenimentele pur scenice.
Citește tot rezumatul cărții Arta Commediei dell Arte... Pe de altă parte acțiunea poate fi tot așa de bine unul sau mai multe acte materiale (o moarte, o bătaie, un proces), cât și o serie de evenimente al căror statut este exclusiv verbal. Acțiunea poate să apară statică, puțin încărcată de evenimente sau cu progresie lentă (este cazul multor tragedii antice ori renascentiste, sau al operelor contemporane); ea mai poate fi dinamică (comportând o intrigă) sau chiar împlexă, adică implicând mai multe serii de evenimente asociate (termenul este al lui Corneille), dar realitatea se găsește mai ales în teatrul baroc, romantic, sau la cel elisabethan și la spaniol ii- din "Secolului de aur").  Acțiunea dramatică este pentru Aristotel elementul capital al teatrului. Acesta definește comicul în felul următor: "Comicul consistă Într-un defect sau o urâțenie care nu cauzează nici durere nici distrugere; un exemplu evident este masca comică: ea este urâtă-și diforma fără-sa exprime durerea". Comedia povestește istoria unui om, mai rar a unui grup de oameni, al cărui comportament conduce la un dezechilibru. Uneori, dezechilibrul este evenimentul unei situații care provoacă râsul. Se știe că, râsul este o 'modalitate de protecție împotrivă angoasei. "Tragedia folosește angoasele noastre profunde, comedia mecanismele noastre de apărare contra lor" (Mauron). De aici vine statutul subtil al comediei și avantajul aproape infinit al posibilităților sale. Fragment din carte: "3) Teatral mediesal Misterele medievale În Evul Mediu existau manifestări teatrale religioase și laice - ambele forme născute în ambiana și sub auspiciile Bisericii creștine. Principalele tipuri teatrale medievale în care muzica se află pe un loc imponant sunt: liturghia însăși, ca gen dramatic cu caracter simbolic și ceremonial; drama liturgică - adaptărc teatrală a textelor sacre și misterele - drame cu caracter religios, având ca subiect întâmplări miraculoase cu sfinți creștini sau cu Fecioara Măria. De asemenea, în biserici aveau loc iarna manifestări de camaval, asemănătoare saturnaliilor (sărbători romane. foarte libertine, dedicate zeului Satum, care aveau loc odată cu solstiul de iarnă) ori serbărilor dyonisiace (sărbari grecești închinate lui Dyonisos), în care clericii își permiteau tot felul de libertăți, dansând, mascându-se, costumandu-se și neșovăind să ajungă până la scandal și orgii. Cu festivitățile sale în aer liber, pe stradă și în piața publică. cu formele sale rituale, cu râsul său robust și consfințit prin tradiție (rîsus paschalis), cu bufoni, măscărici, giganți, pitici, monștri și nebuni, Carnavalul contaminează reprezentațiile de teatru religios. Se cunosc versiunile parodice și licențioase ale celor mai cunoscute texte creștine: Tatăl nostru, Crezul, liturghii parodice. Râsul carnavalesc este ambivalent, pentru că destiințează pentru a reînnoi. Mai mult, episoadele comice încep să pătrundă treptat în mistere și au mare succes la public, obligând autoritățile la tolerană. Astfel, există multe asemenea exemple, începând cu a doua jumătate a secolului al XlI-lea." Citește mai puțin...