Am adunat în această carte momente din viața publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru președinție.
Am inclus în ea și lucruri personale, dar nu am făcut o neapărat pentru a răspunde curiozității celorlalți. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le am prețuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar și prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani. Momentele în care am descoperit un adevăr, intervalele în care am învățat lucruri importante, despre mine sau despre oamenii din jurul meu, i-au adus de fiecare dată ceva și profilului meu public. Tot ceea ce am dobândit și tot ceea ce am înțeles de-a lungul unei vieți cu destul de multe împliniri a lucrat în sprijinul profesionistului care am vrut să ajung. Viața mea privată a fost, pentru cei mai mulți, invizibilă. De fapt, că orice om, mi am folosit în public tot ceea ce am descoperit că fiind valoros în viața simplă, de zi cu zi: calmul, discreția, înțelegerea. Au fost bunuri prețioase, pe care am vrut să le protejez ca să le pot cultiva în continuare. Nu cred că, dezvăluindu le sursă, le pun în pericol. Tot ce durează, tot ce e făcut să țină mai mult decât ziua de azi cere munca susținută, făcută cu calm, cu răbdare, cu încredere. Istoria ne arată că cetățenii României au putut să-și construiască o identitate, ca națiune, clădind lucrurile exact în acest mod și nu mă îndoiesc că acesta este spiritul de care nu trebuie decât să-și amintească. Eu vin să le spun că e important să ne întoarcem la acest model, că e momentul să redescoperim aceste valori. A venit timpul ca valorile performanței să fie puse în acțiune tocmai pentru că aspirațiile de atâta amar de timp să se transforme, în sfârșit, în realități palpabile: stabilitate economică, bunăstare și certitudinea că ne-am înscris, pas cu pas, pe drumul care trebuie. Klaus Iohannis este primarul municipiului Sibiu, președintele Partidului Național Liberal (PNL) și candidatul la Președinția României din partea Alianței Creștin-Liberale. S a născut pe 13 iunie 1959 la Sibiu, a urmat Liceul „Samuel von Brukenthal“ și a absolvit cursurile Facultății de Fizică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj. Între 1983 și 1989 a fost profesor la diferite școli și licee din Sibiu și din împrejurimi, iar între 1989 și 1997 a predat fizică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal“ din orașul natal. În 1990 a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), formațiune al cărei președinte a fost între anii 2002 și 2013. Din 1997, a fost inspector în cadrul Inspectoratului școlar Județean Sibiu, iar în 1999 a devenit inspector general. Un an mai târziu, a fost ales primar al Sibiului, funcție pe care o ocupă de 14 ani, câștigând patru mandate până acum. Este căsătorit, din 1988, cu Carmen Iohannis, profesoara de engleză. În 2013 a devenit membru PNL și prim-vicepreședinte al partidului, iar în iunie 2014 a fost ales președinte al acestui partid. A fost unul dintre artizanii fuziunii dintre PDL și PNL, reușind astfel constituirea celui mai mare partid de centru-dreapta de după 1989.
