În cârticelele vârstelor fragede, Constanța Buzea știe - dintr-o dublă intuiție, de poetă și de mamă - că universul există în măsura în care limba da nume la ceea ce simțurile tale percep confuz.
Că natura este decupată după liniile trasate de limbă maternă (vezi studiile unor Edward Sapir și Benjamin Lee Whorf). Copilul deschide ochii într-o lume deja organizată de limba comunității și deprinde, odată cu ea, și această organizare. Când gândirea în sensul de orientare în lume întâlnește vorbirea, copilul descoperă că orice lucru are un nume, fie el și inventat ad-hoc. Numind, schițăm un pas înspre realitate. A vorbi înseamnă a trăi, a fi viu, în mișcare, în progres - adică, neterminat, dar cu toate valențele desăvârșirii în acțiune. (...) În Cărticica de cinci ani, lumea se organizează deja în mici comunități, familia își dezvăluie ierarhiile și rostul, orașul e un teritoriu fabulos de cucerit cu tact și cu disciplină, micul organism comunitar are legi de respectat, rolul fiecăruia e bine stabilit. Poveștile devin aventuri, cu balene și cu harpoane, cu răsturnări de situații, fabulosul se prelinge din călimară și umple dezinvolt pagina. - Irina Petraș Cuprins Covrigi cu mac / Hotomanii / Cu blanițele-n cuier / Alfabetul / Cu cizmulițe de mălai / Ia-ți umbra și pleacă / Reclame dulci / Lacrimi de sos / Ceasuri înțelegi că nu-nțeleg? / Un băiat fără guriță / Noaptea dintr-un buzunar / Un nas de copil / N-ai la tine un felinar? / Vânătoare de balene / Nu te trag de mânecă