Carticica de 6 ani

În cârticelele vârstelor fragede, Constanța Buzea știe - dintr-o dublă intuiție, de poetă și de mamă - că universul există în măsura în care limba da nume la ceea ce simțurile tale percep confuz.
Citește tot rezumatul cărții Carticica de 6 ani... Că natura este decupată după liniile trasate de limbă maternă (vezi studiile unor Edward Sapir și Benjamin Lee Whorf). Copilul deschide ochii într-o lume deja organizată de limba comunității și deprinde, odată cu ea, și această organizare. Când gândirea în sensul de orientare în lume întâlnește vorbirea, copilul descoperă că orice lucru are un nume, fie el și inventat ad-hoc. Numind, schițăm un pas înspre realitate. A vorbi înseamnă a trăi, a fi viu, în mișcare, în progres - adică, neterminat, dar cu toate valențele desăvârșirii în acțiune. (...) Cărticica de șase ani e gata să se despartă de prima copilărie: "Când am fost copil, cândva,/ Când am fost nu-i prea de mult,/ Îmi plăcea, o, ce-mi plăcea,/ Să tac malc și să ascult.// Eu eram cum e pământul/ care-așteaptă ploi-cuvinte,/ Eu eram pământ cuminte,/ Care vrea cuvinte-ploi". Acum începe vremea basmelor, a proverbelor, a zicătorilor, a jocurilor de cuvinte dezlănțuite cu libertatea celui care știe deja să le stăpânească. Copilul, câmp mănos sub cuvintele-ploi, își locuiește limba în starea de veghe întreținută de poezie, de literatură. - Irina Petras Citește mai puțin...