Fulgi de iubire

Trei povesti romantice de Crăciun. Acum un film Netflix Ce au în comun o furtună de zăpadă iscată în Ajunul Crăciunului, 14 majorete vesele, un restaurant Waffle House și un tip învelit în folie de aluminiu? Răspuns: aceste trei povesti romantice de Crăciun.
Citește tot rezumatul cărții Fulgi de iubire... O furtună puternică de zăpadă aduce dragostea în viețile a trei adolescenți: o fată al cărei tren s-a înzăpezit, un băiat ce înfruntă viscolul pentru a se întâlni cu prietenii săi, o altă față cu inima franță ce-și vopsește părul în roz și visează să fie îngerul cuiva. Trei dintre cei mai cunoscuți autori americani de literatură pentru adolescenți – John Green, Maureen Johnson și Lauren Myracle – și-au unit forțele pentru a scrie povesti pline de aventură, umor, romantism și duioșie, ale căror fire se împletesc inteligent la final, într-o carte numai bună de citit la gura sobei. Fragment: "Poate că voi nu ați căzut niciodată apă. Uitaţi ce se întâmplă: 1. E rece. Atât de rece, încât Departamentul de Recunoaştere şi Reglare a Temperaturii din creierul tău primeşte rapoartele şi spune: „Nu mă pot descurca cu asta. Am plecat". Pune plăcută cu SUNT LA MASĂ şi transmite toate responsabilităţile către... 2. Departamentul de Durere şi Procesare, care primeşte toate aceste bolboroseli de neînţeles de la departamentul de temperatură. „Asta nu e treaba noastră", spune el. Aşa că începe să apese la nimereală pe nişte butoane, umplându-te de senzaţii ciudate şi neplăcute, după care sună la... 3. Oficiul de Confuzie şi Panică, unde întotdeauna exlstă cineva pregătit să ridice receptorul telefonului chiar în clipa în care acesta sună. Acest oficiu cel puţin doreşte să îţi sară în ajutor. Oficiul de Confuzie şi Panică adoră să apese pe butoane. Aşadar, pentru o fracţiune de secundă, eu şi Stuart nu am fost în stare să facem nimic din cauza acestei harababuri birocratice care se desfăşura în mințile noastre. Când ne-am revenit cât de cât, am putut să evaluez ce anume mi se întâmplă. Vestea bună era că apa ne ajungea până la piept. Mă rog, mie apa îmi ajungea până la nivelul sânilor. La Stuart era mai jos, spre mijlocul abdomenului. Vestea proastă era că ne aflăm într-o gaură din gheaţă şi e greu să ieşi dintr-o gaură făcută în gheaţă când eşti oarecum paralizat de frig. Am încercat amândoi să ne căţărăm, dar gheaţa continua să se spargă de fiecare dată când ne lăsăm pe ea." Citește mai puțin...