Laur

Titlu disponibil fără autograful autorului.  Considerat o capodoperă a literaturii ruse actuale, bestsellerul Laur este de două ori câștigător al Premiului Bolșaia Kniga – Premiul întâi și Premiul cititorilor – pe 2013.
Citește tot rezumatul cărții Laur... A primit, în același an, Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Este tradus în peste douăzeci de țări. Amintind de filmul Andrei Rubliov și de romanul Numele trandafirului, bestsellerul Laur readuce la viața secolul al XV-lea, într-o intrigă străbătând timpul și spațiul, cu un personaj complex, care este pe rând vraci, nebun sfânt, pelerin și călugăr. Cu o scriitură de o simplitate rafinată, trecând firesc de la real la fantastic și de la cele lumești la cele sfinte, cu un spirit liber în religiozitatea lui inteligență, cu un umor subtil și o sensibilitate cuceritoare, Evgheni Vodolazkin ne oferă o carte de o mare frumusețe și profunzime, pentru a ne spune o poveste tulburătoare, pe care o numește „roman neistoric“. Sunt lucruri despre care este mai ușor să vorbești în contextul unei Rușii străvechi. Despre Dumnezeu, de exemplu. După părerea mea, legăturile cu El erau mai directe pe vremuri. Mai mult decât atât, pur și simplu existau. Acum natura acestor legături îi preocupa doar pe puțini, și asta e neliniștitor. Să fi aflat noi, din Evul Mediu încoace, vreun lucru complet nou, care să ne permită să ne relaxăm? - Evgheni Vodolazkin Am terminat de citit Laur și sunt complet fermecat de el – sunt cuprins de un nesfârșit sentiment de fericire că acest roman există. - Zahăr Prilepin Eroul acestui roman se sacrifică de dragul iubitei sale, salvând o mulțime de oameni care îi apar în cale; și astfel, dragostea se multiplică și se amplifică, ajungând până la cititori. - ExLibris Carte recomandată de Radu Paraschivescu, Simona Antonescu și Tudor Chirilă în cadrul proiectului Libris, " Oameni și cărți ". Fragment din cartea Laur, de Evgheni Vodolazkin "Pentru Arseni a început o viață nouă, plină de dragoste și de teamă. Dragoste pentru Ustină și teamă să nu dispară la fel de neașteptat cum apăruse. Nu știa de ce anume se temea - de uragan, de trăsnet, de foc ori de uitătură rea. Poate că de toate la un loc. Ustina era totuna cu iubirea lui pentru ea. Ustina era iubire, iar iubirea era Ustină. El o purta ca pe o lumânare printr-o pădure întunecoasă. Îi era teamă că miile de făpturi lacome ale nopții se vor năpusti asupra acestei flăcări și o vor stinge cu aripile lor. Putea să o contemple pe Ustina ceasuri întregi. Îi luă un braț și, ridicându-i încet mâneca, simțea cu buzele perișorii aurii abia vizibili. Îi punea capul pe genunchii lui și trecea cu vârful degetului peste linia părelnică dintre gâtul și bărbia ei. Îi încerca genele cu limba. Îi dădea jos cu grijă de pe cap basmaua și îi răsfiră părul. I-l împletea într-o coadă. Îl răsfiră din nou și trecea încetișor pieptenele prin el. Își imagină că părul era un lac, iar pieptenele o barcă. Alunecând pe lacul auriu, se vedea în pieptenele acela pe sine. Simțea că se îneacă, și cel mai mult se temea de salvare. Pe Ustină nu o arată nimănui. Când auzea bătaie în ușă, aruncă pe ea cojocul lui Hristofor și o trimitea în odaia cealaltă. Se uită repede la laviță, după lucruri care puteau să o trădeze. Dar nu existau asemenea lucruri. În gospodăria lui Hristofor și a lui Arseni nu era de fapt nimic femeiesc. După ce se asigură că ușa s-a închis bine în urma Ustinei, deschidea ușa de la intrare. Ustina ședea fără să facă vreun zgomot în odaia de-alături, iar Arseni cercetă pacienții. Tratamentele lui deveniseră mai scurte, lucru care nu le-a scăpat celor care veneau. Arseni nu mai încuraja statul de vorbă. Fără să spună vorbe de prisos, el cercetă și pipăia carnea bolnavă. Ascultă concentrat de ce anume se plângeau și le administra remediile. Luă doar cât puteau să-i dea. Când toate cuvintele medicale erau deja spuse, se uită în așteptare la oaspete. Legând asta de faptul că Vraciul era tot mai ocupat, pacienții îi arătau un tot mai mare respect. De Ustină nu știa nimeni. Pe-afară aproape că nu se arată, iar de-afară, prin ferestruicile acoperite cu bășica de bou, nu se vedea nimic. La drept vorbind, prin ele nu se vedea nimic nici dinăuntru. A.sa încât, chiar dacă cineva ar fi hotărât să arunce o privire pe fereastra lui Arseni, n-ar fi aflat mare lucru. Dar nu aruncă nimeni nici o privire. "