• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Scriitorul adevărat este un om singur. Și, pe măsură ce crește în ochii celorlalți, se cufundă tot mai mult în singurătate. Iar dacă este suficient de bun, în fiecare zi e nevoit să se confrunte cu eternitatea sau cu absența ei.
Pentru un scriitor adevărat, fiecare carte este un nou început, o nouă încercare de a atinge ceva care rămîne mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe căi ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde alții au dat greș. Dar să scrii literatura nu înseamnă doar să spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus – tocmai pentru că au existat marii scriitori ai trecutului, noi, cei de astăzi, sîntem nevoiți să mergem mai departe decît am fi crezut vreodată că putem ajunge, să ieșim în larg, pînă cînd rămînem cu totul singuri, lipsiți de orice sprijin. - Ernest Hemingway Hemingway nu s-a ascuns niciodată într-un turn de fildeș. Știa prea bine că substanța operei unui artist este artistul însuși, viața și trăirile lui, și a reușit ceea ce puțini scriitori din epoca lui sau dintotdeauna au izbutit să facă: să devină, ca om și în văzul lumii în mijlocul căreia trăia, imaginea vie a semnificației celei mai autentice și mai profunde a operei sale, iar acest lucru a continuat să-l facă neabătut și cu cea mai deplină onestitate pînă în momentul morții. - Tennessee Williams Traducere din limba engleză și note de Radu Pavel Gheo Fragment din cartea "Fiesta" de Ernest Hemingway "Robert Cohn a fost odinioară campion de box al Universității Princeton la categoria mijlocie. Să nu credeți că eu mă las foarte impresionat de ceva precum un titlu la box, dar pentru Cohn asta însemna tare mult. Nu-i păsă absolut deloc de box, ba chiar îi displăcea, dar îl învățase sistematic și cu multă trudă, ca să compenseze senzația de inferioritate și timiditatea ce-l năpădiseră la Princeton, cînd fusese tratat ca evreu. Simțea un anumit confort interior cînd știa că putea să doboare la pămînt pe oricine l-ar fi luat de sus, deși, cum era un puști foarte timid și întru totul bine-crescut, nu s-a bătut niciodată decît în sala de sport. Era elevul vedetă al lui Spider Kelly, care îi învățase pe toți acești tineri domni să boxeze în stilul de la categoria ușoară, indiferent dacă aveau cincizeci și trei sau o sută cincizeci și trei de kilograme. Dar lui Cohn părea să i se potrivească. Era cu adevărat foarte rapid. Era atît de bun, încît Spider îl punea mereu să lupte la categorii mai mari și el se trezea mereu cu nasul turtit. Acest fapt i-a sporit dezgustul lui Cohn față de box, dar i-a oferit și o anumită satisfacție, de un soi oarecum ciudat, iar nasul i l-a întărit în mod cert. În ultimul său an de studiu la Princeton citea mult prea mult și a început să poarte ochelari. N-am întîlnit pe nimeni de la el din grupa care să și-l amintească. Nu-și aminteau nici măcar că a fost campion de box la categoria mijlocie. Toți oamenii sinceri și deschiși îmi stîrnesc suspiciuni, mai ales atunci cînd poveștile lor se leagă și am bănuit întotdeauna că se prea poate ca Robert Cohn să nu fi fost niciodată campion de box la categoria mijlocie, că s-ar putea să-l fi călcat un cal pe față, că maică-sa se speriase sau văzuse te miri ce ori, cine știe, poate că se izbise de ceva cînd era copil, însă pînă la urmă am pus pe cineva să verifice toată povestea, trimițîndu-l direct la Spider Kelly. Și nu numai că Spider Kelly își aducea aminte de el. Omul se întrebase adesea ce s-o fi ales de băiatul ăla."
