Memoriile lui Hadrian

Îmbrăcând forma unei istorii personale, povestea împăratului Hadrian este o rafinată meditație despre moarte, dualitatea corp–spirit, dragoste, sacralitate și timp. Unul dintre cele mai valoroase romane ale secolului XX, Memoriile lui Hadrian poarta marca inconfundabilă a scriiturii lui Marguerite Yourcenar, prima femeie primită în Academia Franceză. Conceput sub forma unei scrisori testamentare adresate de împăratul Hadrian succesorului său, Marcus Aurelius, romanul lui Marguerite Yourcenar este unul de o extraordinară adâncime psihologică.
Citește tot rezumatul cărții Memoriile lui Hadrian... Cronica vieții lui Hadrian, scrisă de el însuși, oferă prilejul pentru o reconstituire exemplară a celui de-al doilea secol al erei noastre, autorul fictiv glosând asupra fiecărui eveniment și subliniindu-i anvergura în contextul epocii. Romanul este, în același timp, o importanță meditație asupra istoriei, un studiu asupra vieții politice și a relațiilor complicate ale lui Hadrian cu mulți dintre contemporanii săi, uneori prieteni, alteori dușmani. Existența tumultuoasă a împăratului, cu momentele de triumf și înfrângerile sale, devine astfel pretextul pentru a vorbi despre o lume răvășită de război și despre cum se poate păstra integritatea spiritului de-a lungul vieții.     CUPRINS: • Animula vagula blândulă • Varius multiplex multiformis • Tellus stabilita • Saeculum aureum • Disciplina augusta • Patientia • Carnetele de note la "Memoriile lui Hadrian" • Nota      Fragment din volumul "Memoriile lui Hadrian" Marguerite Yourcenar:     “Înainte de a mă reîntoarce în nord pentru reglementarea finală a conflictului sarmatic, L-am revăzut pe Quietus. Călăul din Cirene rămânea primejdios. Prima mea măsură a fost dizolvarea unităților lui de cercetași numizi; îi rămânea locul în senat, postul în armata regulată și imensul domeniu al nisipurilor apusene, din care-și putea face după plac o trambulină sau un refugiu. M-a poftit la o vânătoare în Misia, în plină pădure, și a pus la cale cu pricepere un accident în care, cu mai puțin noroc sau agilitate trupească, mi-aș fi lăsat fără îndoială viață. Era mai bine să par că nu bănuiesc nimic, să am răbdare, să aștept. Puțină vreme după aceea, în Moesia Inferior, în momentul în care capitularea prinților sarmați îmi permitea să întrevăd reîntoarcerea în Italia la o dată apropiată, printr-un schimb de depeșe cifrate cu fostul meu tutore, am aflat că Quietus, reîntors grabnic la Roma, se și alăturase lui Palma. Dușmanii noștri își întăreau pozițiile, își refăceau trupele. Nici o siguranță nu era posibilă atât timp cât îi vom fi avut împotrivane pe cei doi. I-am scris lui Attianus să acționeze repede. Bătrânul a lovit ca trăsnetul. Mi-a depășit instrucțiunile și m-a debarasat dintr-o singură lovitură de toți dușmanii declarați. În aceeași zi, la interval de câteva ore, Celsus a fost executat la Baiae, Palma în vila lui de la Terracină, Nigrinus la Faventia, pe pragul casel sale de agrement. Quietus a pierit în timpul călătoriei, la ieșirea de la o întrunire cu complicii, pe treapta trăsurii ce urma să-l readucă la Roma. O ușoară teroare s-a răspândit asupra Urbei. Servianus, bătrânul cumnat, care în aparență se resemnase în ce mă privește, dar care aștepta cu aviditate viitoarele mele mișcări greșite, trebuie să fi tresăltat de bucurie, fără îndoială unica senzație de voluptate pe care va fi simțit-o în toată existența lui. Sumedenia de zvonuri sinistre care circulau pe seama mea păreau să se adeverească din nou.     Aceste vești mi-au parvenit pe puntea corăbiei care mă readucea în Italia. M-au pus la pământ. Întotdeauna te simți bine când ești debarasat de adversari, tutorele meu dovedise însă o indiferență de bătrân față de consecințele îndepărtate ale actului său: uitase că eu voi avea de trăit cu urmările acestor asasinate vreme de mai bine de douăzeci de ani. Mă gândeam la proscrierile lui Octavian, care au murdărit cu noroi amintirea lui Augustus, la întâile crime ale lui Nero, urmate de alte crime. Îmi reaminteam ultimii ani ai lui Domițian, omul mediocru, nu mai rău decât altul — căruia frică ce-o inspiră și de care suferea i-au răpit înfățișarea omenească murind în mijlocul palaului ca o jivină hăituită prin păduri."