Ciocoii vechi si noi

„Un roman popular și senzațional ca factura, istoric și de moravuri ca temă, cum nu sunt puține după 1860, dar care are norocul primului personaj excepțional din istoria genului la noi: Dinu Păturică.
Citește tot rezumatul cărții Ciocoii vechi si noi... […] Ceea ce se ține cel mai bine minte, în afara eroului principal, sunt tablourile și scenele de epocă, instructive ca niște gravuri, în care vedem, cu mare claritate, moravurile sociale, instituțiile, locurile publice, casele, străzile, echipajele, costumele, bucățele și vinurile de pe masă, cosmeticalele, teatrul, muzica și limba. Sunt capitole întregi cu valoare arheologică și istorică. În note de subsol, ni se explică termenii ieșiți din uz sau funcționarea instituțiilor de odinioară. Sunt copiate acte și inventare. Ficțiunea e situată în mijlocul unei istorii reale. Ciocoii e, din acest punct de vedere, nu numai întâiul nostru român memorabil, dar și întâiul roman istoric adevărat.” Nicolae Manolesc Fragment: " Toți amicii banului se bucurau de progresele ce el fac banul C..., însă, împingea bucuria până la un fel de pasiun Conversațiile ce ținea cu prietenii săi mai totdauna aveau subiect meritele ce zi în zi dobândea Gheorghe prin activită cu care își servea țara sa. Casă și masa banului erau puse la d pozițiunea protegiatului său, carele, spre a-și arăta marea recunoștință către bătrânul boier, îl iubea și se supunea lui pă la sacrificiu.     Aceste onori, ce pe toată ziva se repetau în casa banului, rămaseră neobservate de juna Maria. Ea începu să se ocupe ți nevinovăție de omul acela despre care se zicea atâtea lucr bune și frumoase; și atențiunea ce dete favoritului tâtâne-sa făcu curând să descopere într-însul tot ce poate să îns simțiri dulci și atrăgătoare. Bunătatea inimei sale se ved scrisa pe figura-i francă și plăcută; blândețea ochilor săi fac adeseori pe juna fecioară să se tulbure, iar junele nu p rămânea nesimțitor la aceste semne ale unui amor născând.     Dar atunci pacea își luă zborul din inima Măriei și din a Gheorghe; mica familiaritate ce se formase între dânșii relațiunile casnice începu să dispară; ei evitau întâlnirile d când întâmplarea îi punea pe unul în fața celuilalt, o confuzi neînțeleasă îi domină pe amândoi, încât nu știau ce să facă cum să iasă din acea situațiune nedomirită. Multe nopți trecu fără ca somnul să poată închide ochii junei copile; cât desp Gheorghe, lucrul mergea mai bine, căci el, deși o iubea focul primului amor, dar ocupațiile lui cele multe și variate făceau să uite câteva ore din zi suferințele pasiunei sale cel fără speranță; pe dată însă ce se apropia de locuință banul inima lui începea să simtă chinurile arzătoare ale unui am care devenea cu atât mai puternic, cu cât el prezintă mai puți probabilitați de un rezultat fericit.     Locul de predilecțiune al lui Gheorghe era chioșcul din grădină; într-însul își ținea el cărțile de citit și hârtiile sale. Pe dată ce se sculă de la masă și își termină datoriile sale către se suia în chioșc și rămânea acolo meditând asupra tris-tei sale pozițiuni. De multe ori focul amorului îl aducea până la nesocotitul proiect de a fura pe juna Măria și a se ascunde cu dÂnsa în vreo parte mai puțin cunoscută a țării. Dar aceste rtitaciri copilărești dispăreau înaintea simțului de onoare și dittorie. „Ei bine — zicea el — să fac această faptă osândită de bunele obiceiuri; dar ce va zice lumea când va afla că un om gonit de nenorocire a fost ajutat și căpătuit de un boier cu inima milostivă, iar el, drept mulțumire, i-a pătat perii cei albi și 1-a ontorat fără vreme? Nu! Nu va săvârși această nelegiuire! Voi fugi cât se va putea mai mult de întâlnirile mele cu Măria și dacă nu voi putea să sugrum în mine această patimă, voi părăsi casa făcătorului meu de bine și mă voi duce unde mă va îndem-na Dumnezeu"...     Maria, pătrunsă de nevinovată să iubire, simțea o mare plăcere a urmări pe Gheorghe cu ochii și cu imaginația ei: după ce el pleca la vistierie, ea se suia în chioșc și privea cu mare lnteres locul unde ședea el, cărțile pe care le citea și în fine orice obiect pe care îl atingea el.     Într-o zi, pe când se află ea în chioșc cu femeile sale, o mică suflare de vânt răsipi vreo câteva hârtii de ale lui Gheorghe. Măria se repezi să le adune, dar mâna ei se opri fără voie pe o liarție de Veneția, cu marginile poleite, pe care erau scrise ver-surile acestea: Sus, pe cer, sunt multe stele; Câmpu-i plin de floricele; Dar niciuna dintre ele Nu-i ca chipul puicii mele! "