George Coșbuc (1866–1918), unul dintre marii poeți români, a fost și traducător, critic literar și publicist, membru al Academiei Române din anul 1916. La trei ani după debutul din 1884 în paginile revistei „Tribuna”, Coșbuc se alătură colectivului redacțional al acestei reviste sibiene conduse de Ioan Slavici.
Este perioada în care apare Nunta Zamfi rei, poemul care l-a consacrat. Volumul Balade și idile a văzut lumina tiparului în 1893, urmat de Fire de tort (1896), Ziarul unui pierde-vară (1902) sau Cântece de vitejie (1904). "A apărut în sfârșit (…) și un copac și e așa de mândru și așa de puternic, că mii și mii de recolte de buruieni se vor perinda și el va sta tot mereu în picioare, tot mai sănătos și mai trainic, înfruntând gustul actual și vremea cu schimbările ei capricioase și făcând din ce în ce mai mult fala limbii noastre românești – un volum de Balade și idile de George Coșbuc." - I.L. Caragiale "Coșbuc nu este numai un desăvârșit tehnician, dar nu rareori și un poet mare, profund original, un vizionar al mișcărilor sufletești sempiterne cu un accent ardelean numaidecât evident și tocmai pentru aceea așa de des imitat. El a izbutit, ca și Eminescu de altfel, să facă poezie înaltă care să fie sau măcar să pară pricepută poporului și să educe astfel la marele lirism o categorie de oameni străini în chip obișnuit de literatură." - G. Călinescu CUPRINS: • Noapte de vară • Mânioasă • Nu te-ai priceput • Fatma • Nunta Zamfirei • Balada albaneză • Armingenii • Rea de plată • Crăiasa zânelor • Puntea lui Rumi • Gazel • Rugămintea din urmă • Logică • Romanță • Ex ossibus ultor! • Cântec • Poet și critic • Vântul • Vestitorii primăverii • Zobail • Pe lângă boi • Rada • Trei, Doamne, și toți trei • La oglinda • Calul dracului • De pe deal • El-Zorab • Toți sfinții • Subțirică din vecini • Numai una • Regina ostrogoților • Brâul Cosinzenii • Dușmancele • Costea • Somnul codrilor • Recrutul • Lordul John • Vara • Un basm • Toamna • Mamă • Noi vrem pământ • Seara • În miezul verii • Iarna pe uliță • Pașă Hassan • Nunta în codru • Tabel cronologic • Repere critice Fragment: " Poet și critic „Te ştiu, nu vreu să țin secret — Te rog să laşi în pace muza, Căci tu eşti cel mai prost poet În Siracuza. Troheii şchiopi şi iambii duri; Și nici nu ştii măcar să-i furi!" Dar n-a sfârşit, căci Dionis, Ca un al doilea Ajax mitic, A râs de furie și-a-nchis În turn pe critic. P-un biet Omer îl poți nega; Dar când e prinț, e altceva. Orice poet, că rege-i prost; Dar că poet e orice rege Un geniu cum puțini au fost! Deci se înțelege: De ce murind fu Nero trist, Nu că-mpărat, ci ca artist. Și bietul critic, otrăvit D-ale slujbașilor insulte, Trei părți din zi era silit Mereu s-asculte Toți iambii despre cari a zis Că-s cei mai prosti din câți s-au scris. Din zori de zi un sclav îi stă La cap, citind până-n deseară; Așa și ieri, și azi așa Și mâine iară. Și tot tavanul era scris Cu versuri d-a lui Dionis. “
