Rezumat Poezii - George Cosbuc

A fost un poet și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. Poezia să aparține patrimoniului cultural național și, deși este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările școlare sau populare, creația să îI recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvârșit și un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele școlare nici în ziua de azi.
Citește tot rezumatul cărții Poezii... A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a țăranilor, e un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice și de ritmuri. A tradus foarte mult din lirica străină și a adaptat prin localizare la sufletul și mediul țărănesc Eneida și Odiseea și a introdus specii ale 'poeziei orientale, cum ar fi qazelul, în poezia română. Toate aceste calități ÎI recomandă pentru poziția pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simțul echilibrului și faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român. Deși nerealizată pe deplin, cele mai izbutite poeme ale sale se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în creația sa natură românească, muncile câmpenești, datinile atașate marilor momente ale existenței, erotica țărănească, revolta țăranului, experiența tragică a războiului, momente din istoria poporului român. La Coșbuc obiectul evocării e omul pământului, el fiind supranumit Poetul țărănimii. Coșbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade și a creat o operă de sensibilitate românească, sinteza de autentică și originală substanță poetică și artistică. Din cuprins: BIOGRAFIE   BALADE ȘI IDILE (1893)  NOAPTE DE VARĂ  MÂNIOASĂ  NU TE-AI PRICEPUT  FATMA  NUNTA ZAMFIREI  CÂNTECUL FUSULUI  ARMINGENII  REA DE PLATĂ FATA MORARULUI  CRĂIASA ZÂNELOR  RUGĂMINTEA DIN URMĂ  VÂNTUL  VESTITORII PRIMĂVERII  PE LÂNGĂ BOI  RADA  TREI, DOAMNE, ȘI TOȚI TREI  LA OGLINDĂ   EL-ZORAB  SUPȚIRICĂ DIN VECINI  NUMAI UNA!  BRÂUL COSÂNZENII  DUȘMAN CELE  MOARTEA LUI FULGER  PĂSTORIȚĂ  PRAHOVA VARA SPINUL  CÂNTECE  FIRE DE TORT (1896)  Din viața MAMA  LUPTA VIEȚII  ȘTEFĂNIȚĂ-VODĂ  SCARA  NOI VREM PĂMÂNT!  VOICHIT A LUI ȘTEFAN  DOINĂ  LA PAȘTI  ÎN MIEZUL VERII IARNA PE ULIȚĂ  ISPITĂ  DRAGOSTE ÎNVRĂJBITĂ  PRUTUL  DECEBAL CĂTRĂ POPOR  Din poveste LEGENDA RÂNDUNELEI  IDEAL  O NOAPTE PE CARAIMAN  MUNTELE RĂTEZAT  ÎN ȘANȚURI  ÎN MUZEU  TRICOLORUL  COLINDĂTORII  CETATEA NEAMȚULUI  ZIARUL UNUI PIERDE-VARĂ (1902)  MOARTEA LUI GELU  NUNTA ÎN CODRU  BLESTEMUL TRĂDĂRII  PE MUNTE  REFERINȚE CRITICE Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Poezii?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Poezii și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Poezii scrisă de George Cosbuc. Poezii a apărut în anul 2014. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2014 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Poezii este editura PRESTIGE - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura PRESTIGE aici. Cartea Poezii face parte din categoria Poezie. Este o carte rezonabil de groasă - are 230 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Poezii și, de asemenea, sperăm că autorul George Cosbuc, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

DESCOPERĂ RECENZIILE CĂRȚII POEZII PUBLICATE PE BOOKNATION: VEZI RECENZIILE

0 secunde