Romania Paralela. Alienare si kitsch in arhitectura si spatiul public - Coord. Teofil Mihailescu

Albumul reunește 112 (cunoscutul număr de urgență) povesti fotografice din România cea "paralelă" (realizate de Teofil Mihăilescu), în care spațiul polis-ului (cel construit dar nu numai) e de multe ori guvernat de provizorat definitiv, de alienare, de kitsch, părând uneori în plin proces de degradare genetică.
Citește tot rezumatul cărții Romania Paralela. Alienare si kitsch in arhitectura si spatiul public - Coord. Teofil Mihailescu... Imaginile sunt însoțite de o serie de texte ale invitaților în acest proiect, în ideea cristalizării unei matrici care să dea măsura fenomenului degradării genetice a polis-ului din cât mai multe perspective (arhitectura/urbanism, muzică, limba, psihologie, politică, media, cinematografie/teatru).     Fotografiile emblematice ale albumului dau seama de infinitele situații de provizorat definitiv, alienare și kitsch din spațiul public românesc, fată cu care reacțiile noastre sunt din cele mai diverse. Predomină bășcalia, hazul de necaz, reacția salvatoare a romanului în dificultate și fața cu orice stări ale vieții, după care se instalează indiferența, blazarea, moartea termică a simțurilor, după cum spunea Konrad Lorenz. Albumul România paralelă. Alienare și kitsch în arhitectură și spațiul public este un produs editorial și tipografic de excepție, de calitatea albumelor de autor semnate de Teofil Mihăilescu, aflate în librării în toată țara: Athos. Arhitectura și Spațiu Sacru (2014) și Brașov. Atmosfera, Arhitectura și Spațiu Urban, (2014). Fragment din cartea: România Paralelă. Alienare și kitsch în arhitectura și spațiul public (lb.ro+lb.eng) -  Coord. Teofil Mihăilescu " În primul rând Muzica este un cuvânt. Fiind cuvânt el capătă și da sens. Să luăm o serie de sunete; putem enunța: aceste sunete sunt muzică. În fapt noi considerăm aceste sunete drept muzică. Cuvântul muzica încadrează, delimitează, deschide, cuprinde. "Consacrarea" unei înșiruiri de sunete la rangul de muzică este până la urmă un proces în care luăm o decizie. Nu fiecare sunet este muzica, deși, dacă luăm în considerare ce spunea John Cage, nici un sunet nu este, prin definiție, interzis domeniului muzical. Cuvântul MUZICA aduce necesară structură și ordine în lumea sonoră. Pe de altă parte există o "dimensiune" a fenomenului Muzica ce este extrem de dificil de descris în cuvinte. Aceasta ar putea fi una senzorială, o dimensiune ce poate fi exprimată doar prin ea însăși. Vorbim despre un fenomen fizic ce dispare în momentul în care, prin reflecție, am încerca să îl conceptualizăm; el este prin definiție de nedefinit și prin urmare inaccesibil omului prin intermediul limbajului verbal. Există ceva în muzică ce poate fi exprimat doar prin muzică. În momentul în care limba încearcă să identifice acest "ceva", el se pierde cu desăvârșire. Pentru a putea merge mai departe, suntem nevoiți să prezentăm succint câteva elemente istorice importante care au condus, aproape inevitabil, la realitatea sonoră a secolului XXI. Încă din perioada preistorică, specia umană a reușit să înțeleagă și să diferențieze diverse sunete și zgomote, încercând să le asocieze cu evenimente din viața cotidiană. Mai mult decât atât, omul preistoric încearcă și reușește să reproducă anumite înșiruiri de sunete și ritmuri, la început prin voce - cel mai complex și complet instrument muzical - și mai târziu, odată cu apariția uneltelor, creează și folosește primele instrumente muzicale. Această "îndeletnicire" este asociată de către cercetători cu emoțiile extrem de puternice, precum sexul și supraviețuirea, deși nu există probe în acest sens. Cu siguranță însă, prin sunet, omul preistoric comunică la distanță, transmite varii mesaje de ordin emoțional și invocă divinitatea. " Citește mai puțin...