Cumpără cartea 2666 la cel mai mic preț:

149.99 lei Vezi cartea
75.00 lei Vezi cartea
134.99 lei Vezi cartea
142.85 lei Vezi cartea

Descrierea cărții 2666 de Roberto Bolano

Roberto Bolaho (1953-2003), poet și romancier chilian, a intrat deja în legendă. După moartea sa prematură, la doar 50 de ani, traducerea în engleză a cărților sale mari, Detectivii sălbatici și 2666, a fost un șoc de proporții în SUA și de acolo s-a propagat rapid în toată lumea. Citește mai mult... Romanul 2666 este scris în ultimii trei ani ai lui Bolaho, într-o cursă contra cronometru cu moartea. Alcătuit din cinci părți pe care autorul, într-o încercare de a asigura viitorul financiar al copiilor săi, le intenționa publicate drept cinci romane separate, 2666 a apărut totuși drept o singură carte, valoarea literară a ansamblului fiind mult prea mare pentru a fi divizat din rațiuni comerciale. Toate cele cinci părți contribuie la configurarea unui spațiu în care crima și literatura sunt două fete ale aceluiași mister. Orașul Santa Teresa din deșertul Sonora, la granița Mexicului cu SUA, este scena unor crime în serie împotriva femeilor, dar și destinația finală a celui mai important scriitor german al secolului trecut, Benno von Archimboldi (personaj fictiv). În Chile a câștigat Premiul Altazor în 2005. în SUA a câștigat Național Book Critics Circle Award în 2009 (premiu acordat postum). Carte recomandată de Doina Ruști în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți ". Fragment: " Mai târziu au sunat la hotelurile și motelurile care le mai rămăseseră și la nici unul dintre ele nu se cazase Archimboldi. 'I'împ de câteva ore sau gândit că Amalfitano avea dreptate, că pista lui Almendro era probabil fructul imaginației lui înfierbântate, că voiajul lui Archimboldi în Mexic există doar în mintea întortocheată a Porcului. Restul zilei lau petrecut citind și bând și nici unuia dintre ei nu ia venit să iasă din hotel. În seara aceea, în timp ce Norton citea corespondență pe omputerul hotelului, a primit un email de la Morini. în mesajul lui Morini vorbea despre vreme, ca și cum nar fi avut nimic altceva mai bun de spus, despre ploaia care începuse să cadă. pieziș asupra orașului Torino la opt seara și nu să oprit până la unu noaptea, șii dorea lui Norton din toată inima un timp mai bun în nordul Mexicului, unde după cum credea nu plouă niciodată și e frig doar noaptea și asta numai în deșert. Tot în seara aceea, după ce a răspuns la câteva mesaje (nu lui Morini), Norton a urcat în cameră, sa pieptănat, să spălat pă dinți, să dat cu cremă hidratanta pe față, să așezat puțin pe pat cu picioarele pe pardoseală, cugetând, și pe urmă a ieșit pe culoar și a bătut la ușa lui Pelletier și apoi la ușa lui Espinoza și țara să spună nici un cuvânt ia condus în camera ei unde a făcut amor cu amândoi până la cinci dimineața, ora la care criticil, ascultando pe Norton, sau întors în respectivele lor camere, unde au căzut repede întrun somn adânc, somn de care na avut parte Norton, care a netezit un pic cearșafurile din pat sia stins luminile din cameră, dar na putut închide un ochi. Să gândit la Morini, mai bine zis la văzut pe Morini în scaunul lui cu rotile în fața unei ferestre în apartamentul lui din Torino, un apartament pe care ea nu îl cunoștea, privind strada și fațadele clădirilor vecine și observând cum ploaia cade neîncetat. Clădirile din față erau cenușii. Strada era întunecoasă și largă, un bulevard, deși nu trecea nici o mașină, cu câțiva copaci rahitici plantați la fiecare douăzeci de metri, ce păreau o glumă proastă a primarului sau a arhitectului primăriei. Cerul era o pătură acoperită de altă pătură care la rândul ei acoperea altă pătură și mai groasă și umedă. Fereastra pe care Morini se uită afară era mare, aproape o fereastrabalcon, mai mult îngustă decât lată și, întradevăr, foarte alungită, și atât de curată încât se putea spune că sticla, pe care alunecau picăturile de ploaie, era mai curând cristal pur decât sticla. Cerceveaua ferestrei era din lemn vopsit în alb. în cameră erau aprinse luminile. Parchetul lucea, rafturile cu cărți erau ordonate cu grijă, pe pereți erau atârnate câteva tablouri de un bungust de invidiat. Nu avea covoare, iar mobilele, o canapea de piele neagră și două fotolii de piele albă, nu împiedicau în nici un fel mișcările scaunului cu rotile. în spatele ușii cu două canaturi care rămânea întredeschisă, se vedea un culoar în întuneric. Și ce se poate spune despre Morini? Poziția lui în scaunul cu roțile indică un oarecare grad de abandonare, ca și cum contemplarea ploii nocturne și a caselor din jur adormite iar fi toate așteptările. Uneori își sprijinea amândouă brațele de scaun, alteori își sprijinea capul mâna și cotul pe brascăunului. Niște blugi poate prea lungi îi acopereau picioarele neajutorate, ca picioarele unui adolescent agonic. Purta o cămașă albă, cu nasturii de la gât descheiați, iar pe mâna stânga avea un ceas a cărui curea îi era largă, cu toate că nu așa de largă încât săi cadă. Nu era încălțat cu pantofi, ci cu papuci, foarte vechi, din pânza neagră și strălucitoare ca noaptea. Toată îmbrăcămintea era comodă, de stat în casă, și din atitudinea lui Morini aproape că se putea spune că a doua zi nu avea de gând meargă la serviciu sau se gândea să se ducă mai târziu. Ploaia, de cealaltă parte a ferestrei, așa cum spunea în emailul său, cădea aproape oblic și oboseala lui Morini, nemișcarea sa și abandonul îi dădeau un aer de țăran muribund, învins trupește și sufletește de insomnie fără să se plângă. " Citește mai puțin...

RECENZIILE CĂRȚII 2666 PUBLICATE PE BOOKNATION

Recenzie ” 2666” de Roberto Bolano

publicată la 2017-04-05 10:21:55

recenzie scrisă de Cristian Cărpenaru