Rezumat Juramant de ratacire - Ana Barton

Într-un fel, îi sunt recunoscătoare. Dacă nu era el, să-mi zică „Tu nici n-ai nevoie să te pregătești cu un profesor, ca să intri, tu te-ai pregătit cu mă-ta și cu tac-tu gratis timp de doișpe ani, o să intri prima, îți fac aia și cununa de lauri încă de la admitere“, poate că nu aș fi avut curaj să dau la teatru.
Citește tot rezumatul cărții Juramant de ratacire... Credeam că nu sunt suficient de bună, că talentul nu ajunge. Dar el m-a făcut, pentru prima dată în viață, să m-arunc cu capu-nainte. Ce-aveam să pierd, un an pe bară, până la următoarea admitere? Dar câți ani pierde un om, dacă ar fi să adunăm momentele alea cretine în care-și risipește timpul cu regretele? M-am dus și-am intrat. Acum, sunt o actriță îmbunătatibilă, dacă e să fim sînceri, însă, pentru că în generația mea e cam jale, sunt considerată o actriță foarte bună. Rahat. Mai e mult până departe, în cazul în care apuc departele ăla. La prima vedere, Jurământ de rătăcire pare un bildungsroman. Numai că devenirea stagnează într-un timp zero, transformându-l, mai degrabă, într-un antibildungsroman. Căderea eroinei vine odată cu izgonirea din paradisul primei copilării, iar asta o închide într-un șir de matrioska identice cu sine, avataruri ale aceleiași dezrădăcinări. - Nora Pavel Fragment: " Bunicii mei, că acolo eram, au trăit ca toți oamenii. Când bine, când rău, când bine cu rău. La-nceput nu erau săraci, dar după război erau. Când li s-au născut copiii, în anii '50, era jale. Negustoria murise odată cu venirea comuniștilor. Ea a întețit tricotatul și croșetatul și-au putut să le dea să mănânce, încalțe, trimită la școală, că, de îmbrăcat, îi 1m-bracă ea. El n-a știut facă față sărăciei venite senilă peste ei. S-a apucat de băut. Ea s-a apucat de disperat, dar, numai înăuntru. în afară, spală, calcă, făcea mân-care și lucra, ca să trăiască. toți, Dar, ca să poată lucra, avea nevoie de ajutor cu copiii, că erau mici amândoi, făcuți unul după altul. Soacră-sa nu făcea față. Când i-au luat comuniștii prăvălia, a căzut într-un fel de catalepsie. S-a întâmplat atât de repede după moartea băiatului ei, încât a fost răpusă. Nu te mai puteai baza pe ea, trebuia s-o-ngrijești ca pe bebeluși. Bunică-mea lucra ziva și noaptea, iar în puținul somn plângea. își amintea cum se trezea de fiecare dată buimacă, vi-novața c-a adormit, oricât de puțin, și cu perna udă de griji. în timpul ăsta sărat și amar, vecinii nu chiar de vizavi, cumva în diagonală, oameni din ăia care-ți zâmbeau în față, te pupau cu urme de scuipat și-abia așteptau să te toace prin spate, păreau să prospere. Nimeni nu știa cum reușeau, alor mei nici nu le pasă, ei aveau de trăit viețile lor. La un moment dat, și-au luat și servitoare, o țigancă tânără, paișpe ani avea, ajunsă în sat de nicăieri. Muncea copila de se spetea, dar stăpânii nu erau mulțumiți niciodată. însă ea în-dură tot. Era învățată că ea e subom, așa fuseseră toți ai ei, de când se știau. Când o băteau stăpânii, tăcea și primea. Când a siluit-o fiul lor, un băiat care căzuse când era mic într-o fântână părăsită și-și rupsese un picior, iar din cauza asta, cu toată bogăția mă-sii și-a lu' tac-su, nu voia nicio fața din sat să-și facă rost cu el, i s-a părut normal. Cele mai multe servitoare pățeau așa. Numai că, după câteva luni, a-nceput să i se vadă burta. Stăpâna a bătut-o, a făcut-o „curvă de țiganca nenorocită" și-a obligat-o să spună cu cine a rămas borțoasă. Coca n-a vrut la-nceput. Dar când a lovit-o cu sucitorul în burtă, a urlat numele. Atunci, stăpână 1-a chemat pe barbă-su, a bătut-o și el pe țigancă și-au dat-o afară pe poartă. " Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Juramant de ratacire?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Juramant de ratacire și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Juramant de ratacire scrisă de Ana Barton. Juramant de ratacire a apărut în anul 2016. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2016 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Juramant de ratacire este editura HERG BENET - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura HERG BENET aici. Cartea Juramant de ratacire face parte din categoria Literatura contemporana. Este o carte rezonabil de groasă - are 272 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Juramant de ratacire și, de asemenea, sperăm că autorul Ana Barton, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

RECENZIILE CĂRȚII JURAMANT DE RATACIRE PUBLICATE PE BOOKNATION

Recenzie ”Jurământ de rătăcire” de Ana Barton
Recenzie ”Jurământ de rătăcire” de Ana Barton
publicată la 2016-08-20 07:40:36
recenzie scrisă de Cristian Cărpenaru
0 secunde