Pedagogia povestii

     Carte disponibilă, dar fără autograful autorului! Această carte este o „respunere de povești ale lui Ion Creangă”. Subiect de curs, inițial, pentru studenții Părintelui Constantin, decodarea celor trei povesti ale lui Ion Creangă – Capră cu trei iezi, Povestea lui Harap alb, Fața babei și fața moșneagului – s-a strămutat în pagina de carte, așa cum îi sade bine oricărei povești.
Citește tot rezumatul cărții Pedagogia povestii... Demers curajos, rescrierea, resemnificarea acestor puncte forțe ale literaturii române în cheie teologică se face cu un firesc uimitor, într-o logică seducătoare, de o temeinică acuratețe. E darul Părintelui Constantin să ne atragă prin fervoarea și fascinația discursului său, convingându-ne de probitatea raționamentelor și a faptului că, dacă vrem să ne asumăm un viitor responsabil, atunci trebuie să știm să deslușim trecutul cuibărit, de foarte multe ori, în poveștile Neamului nostru.     „Sus inima! Din Raiul limbii române, Ion Creangă este cu noi” (Autorul)           Fragment:       “Să le spunem ascultătorilor că nu facem o exegeză biblică asupra textului, și dacă zicem trăsnai să le bine-primească, pentru că, dacă nu asculți cu atenție taina această legată de poveștile lui Creangă, nu înțelegi propriul tău suflet. În fond, noi propunem un examen de sufletologie. În modul în care îl vedem pe Span de astă dată, „împreună cu moșu-său și cu verele sale" - aviz marilor gramatici ai Academiei! - „și cu alții câți se întâmplase, li s'au adus mai la urmă în masă și niște salați foarte minunate". Totul aici pare că este spus pentru copii. Toate exagerările acestea.     Noi râdem acum de mulți dintre politicienii noștri, care merită într-adevăr luați peste picior când vorbesc prostii, dar limba română nu este așa de înțepenită cum pare. Creangă aici zice povestea pentru copilul din el și copilul din el totdeauna se revolta și răzbate. E interesantă întrebarea pe care o pune împăratul, care se vede că e frate cu tatăl lui Harap-Alb, pentru că nu-l provoacă pe Spân. Doar atât îl întreabă: „Nepoate, mai mâncat-ai salați de aceste, de când ești?" „Ba nu, moșule, zise spânul; tocmai eram să vă întreb de unde le aveți, că tare-s bune!..." Deci lîngăul tot lîngău. Cred că nici nu i-a trecut prin cap până atunci să se uite la salați! El se uită la verișoare, sunt convins! Dar e întreaga povestea în astfel de dialoguri. O să vedem că ele mai apar pe parcurs; o provocare mutuală, un fel de skandenberg pe sub masă. E o provocare pe care împăratul e vizibil că o face ca să-i încerce puterea spânului. Doar că spânul nu e curajos. El deleagă căutarea și iese de la masă, zicând: „Pun rămășag că o să-mi aducă salați!" Deci el pune rămășag pe viața ucenicului său, cum am spune noi; pe viața slugii sale.” Citește mai puțin...