Cateva cuvinte despre autoarea Dani Rockhoff

1.Unde te-ai născut și înseamnă acel loc pentru tine?

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Alba-Iulia, la șanțurile Cetății și parcul din fața bisericilor, unde ne jucam pe când eram niște țânci, la statuia lui Mihai Viteazul și celula lui Horea, eroii noștri de neam, îmi saltă inima de bucurie. Să îmi îngăduie Ion Creangă îndrăzneala de a-l fi parafrazat, fiindcă prea potrivit în vorbe și dulce își începea el Amintirile din copilărie. Alba-Iulia era un oraș cu multă istorie, dar cam provincial și cam plicticos. Cel puțin așa îl vedea mama, tânjind după Sibiul ei natal. Iar părerea ei a reușit să mi-o insufle și mie.

În ’68, când Alba-Iulia a devenit capitală de județ, orașul s-a dezvoltat și în sus. Lumea a început să se mute “în Cetate”, la blocurile cu încălzire centrală și apă curentă, caldă și rece. Mai mult rece. La începutul bulevardului în construcție apăruseră o alimentară și o cofetărie. Noi copiii cumpărăm ișlere, doboșuri și un foarte comic “suc cu bilă”. Agitai sucul tare, iar apoi apăsai bila pe gâtul sticlei în jos. Sucul sub presiune țâșnea și stropea totul împrejur, dacă aplicai tactica potrivită. Era distracție de distracție, își merita toți banii, vreo doi lei. Iar sticla goală o returnai contra cost.

Însă asta era doar o ispravă mică. Băieții mai mari se lăudau cu alte isprăvi, mult mai grozave. Una dintre ele era că ar fi urcat “pe Mamut”. Nouă, celor mai mici, ne era frică să mergem pe colina care se vedea în zare. Acolo s-au descoperit, odată cu săpăturile pentru fundațiile noilor blocuri, colții uriașului animal preistoric. Iar în mintea noastră plină de basme cu zmei, elefantul cu fildeși ascuțiți și răsuciți cutreiera încă prin pădure, înfricoșător și flămând. Așa că mai bine ne jucam în parcul cel mare din fața bisericilor, unde nu era picior de mamut.

Parcul era îngrijit, plin de copaci și rondouri cu flori. Lumea se odihnea stând pe bănci și rățoindu-se la noi, când ne zbenguiam prea zgomotos. O bancă o ocoleam mereu, fiind locul de exhibiție a unui bătrân onanist. În fuga noastră descreierată ajungeam și în curtea Bisericii Ortodoxe, un loc minunat, dar mult prea tăcut. La doi pași era Biserica Catolică, mereu în renovare a zidurilor exterioare, vechi de sute de ani. Înăuntru străjuiau statui, era altfel decât la ortodocși. Mai rece, mai auster, ni se părea nouă pe atunci.

Fugeam repede mai departe, pe calea pietruită cu piatră cubică. Încă un parc, în stânga, Muzeul Unirii și Biblioteca Batthyaneum. Domnul Maniu, un prieten de familie, era arhivar. El ne dădea voie înăuntru și ne povestea despre Codex Auraeus, cartea scrisă cu litere de aur. Biblioteca era un loc sacru și plin de mistere. Zeci de mii de cărți vechi și rare, documente, manuscrise și incunabile se găseau acolo, spunea el cu glas scăzut, parcă împărtășindu-ne un secret. Desigur că niciunul dintre noi nu înțelegea ce-i aia incunabilă, sau incunabulă. Dar îl iertam pe bătrân, fiindcă povestea așa de frumos.

Din bibliotecă, fugeam la aer, o luam pe lângă Sala Unirii și acolo ne opream puțin, să ne tragem sufletul. Apoi puneam palma cu degetele aliniate la frunte și-l salutam pe Mihai Viteazul, călare pe cal. Cușma îi stătea într-o parte, împodobită cu o pană semeață. În mâna stângă ținea un buzdugan, ridicat drept în sus. Cu dreapta, el își strunea calul gata de galop. Nici cal, nici călăreț, nu aveau timp de noi. Domnitorul Mihai pleca la luptă, ca să-i unească pe români.

Inspirați de exemplul lui, toți copiii ne vedeam soldați. Fugeam mai departe înspre Poarta Cetății, pe lângă cazarma militară. Multe povești mai auzisem și de acolo, care ne făceau părul măciucă. Nu demult, pe un soldat îl apucaseră dracii și trăsese cu pușca aiurea, de jur împrejur. Pe alt soldat îl găsiseră spânzurat. Să fi plutit aerul morții în aer?

Sus pe scări, lângă cazarmă, urcai la celula lui Horea, de pe poarta a treia a Cetății. Pe ușa cu gratii metalice a sinistrei celule scria Horia, Cloșca și Crișan, numele celor trei eroi ai răscoalei țărănești din 1784. Dar noi, cei de-ai locului, știam că în celulă fusese închis doar Crișan, care se spânzurase cu nojițele de la opinci. Fârtații săi, Horia și Cloșca, fuseseră trași pe roată, cum se pedepsea dorința de libertate pe atunci. Cei trei martiri mai aveau un obelisc, ceva mai jos, la care ajungeai trecând podul peste șanțurile Cetății.

Șanțurile erau adânci și pereții lor pavați cu cărămizi vechi-vechi, de pe vremea romanilor. În șanțuri creștea iarbă, însă unii creșteau și castraveți. În șanțuri se montaseră și leagăne, cu care ne dădeam de zor. Se juca fotbal în șanțurile Cetății, se bătea mingea în chip și fel. De jocuri pe computer nu auzise nimeni din Apulum. Toți copiii erau afară, la joacă, de la terminarea școlii până la lăsatul serii, când părinții îi chemau acasă.

Când am plecat din Alba-Iulia la liceul special de engleză, iar apoi la Filologia din Cluj, n-am regretat deloc. Aveam viitorul în față, aveam planuri mari. Ulterior, am plecat spre vestul țării și chiar și mai departe spre Vest, în Germania. Ultima oară am trecut prin orașul meu natal, cu mare istorie și puternic iz de poveste, în timpul unui concediu de vară. Am trecut în goana roților de tren.

2. Cum a început această călătorie a scrisului?

Bine zis, călătoria scrisului. Scrisul e mult mai greu decât cititul, chiar dacă mulți cititori își imaginează că ar putea scrie cărți infinit mai bune, decât autorii pe care îi citesc. În ce mă privește, scrisul a început ca defulare în poezii neconforme, pe vremea lui Ceaușescu. Îmi sprijineam capul obosit de bancheta unui autobuz cu care făceam, ca profesoara de limbă engleză, naveta de la Cluj la Silivașul de Câmpie, unde fusesm repartizată „ministerial“.

Erau poezii în spiritul poeziei „Eu cred“, a Anei Blandiana („Eu cred că suntem un popor vegetal/ De unde altfel liniştea/În care aşteptăm desfrunzirea?/ De unde curajul/De-a ne da drumul pe toboganul somnului/Până aproape de moarte/ Cu siguranţă/ Că vom mai fi în stare să ne naştem/Din nou? Eu cred că suntem un popor vegetal-/Cine-a văzut vreodată/Un copac revoltându-se?”).

Erau poezii „de sertar”, care probabil că nu ar fi fost publicate niciodată. Cel puțin cu poezia mea „Interzis”, precis mă luau băieții cu epoleți din vremea aceea, la întrebări. Am continuat cu traduceri neoficiale ale unor studii de teorie literară, din engleză în română, la Cluj. Apoi am scris de mână, cum se scria pe atunci, o analiză structuralistă a romanului polițist clasic.

La Arad, unde m-am mutat ulterior, au luat naștere două-trei proze scurte, după întâmplări reale. După ce am emigrat în Germania, în anul 1990, n-am mai avut timp și resurse mentale pentru scris. Acolo m-am ocupat, zi de zi, cu cifre, lăsând literele pentru altcândva. Iar acest moment a venit în anul 2000, când am început jurnalismul prin corespondență, apoi la fața locului, în „patria presei”, la Londra. La final, m-am pricopsit cu două diplome, de „general journalism” și de freelancer, cu care urma să-mi fac loc pe o piață relativ închisă pentru debutanți ca mine, care au început să scrie pentru presă ceva mai târziu.

Însă am găsit „nișa”: am început să fac reportaje și să iau interviuri în diaspora românească, pentru diasporeni. În limba română, deoarece niciodată nu vei scrie într-o limbă străină, chiar dacă o cunoști bine (cum cunosc eu engleza și germana), cum scrii în limba ta maternă. Paralel cu activitatea profesională de bază în Germania, am reluat profesionist activitatea în presă, pe care o începusem în anul 1990, la ziarul Obiectiv din Arad.

Sub numele de autor Dani (de la Daniela) Rockhoff, am publicat în ziarele Weekly Telegraph din Londra, Observator și Realitatea din Arad, Timișoara Internațional, revistele de cultură și politică Dorul, din Danemarca și Sinteza, din Cluj. Am avut colaborari la revista online Agero-Stuttgart.de, la portalul românilor din Germania Rom2.de de la Frankfurt (ca reporter si redactor-șef), la agenția de știri a județului Arad, Newsar.ro, agenția de știri a românilor de pretutindeni, Romanian Global News (București), site-ul economico-financiar startupcafe.ro (București) și la emisiunile în limba română ale Radio Z, din Nürnberg.

În anul 2003, am fondat și coordonat, ca director pentru Germania, săptămânalul tipărit Curierul de Vest, în limba română, care s-a distribuit până în 2004, la chioșcurile de presă internațională de pe tot teritoriul Germaniei. În anul 2008, până la desființarea postului de radio cu emisie în limba română din București, am transmis corespondențe de presă din Germania, pentru Radio BBC.

Din februarie 2005 și până în prezent, sunt corespondentă de presă din Germania și România pentru ziarul online Hotnews.ro, știri non-stop, unde mi s-au publicat peste 1.200 de articole de presă din domeniile economico-financiar, politic, socio-cultural și al vieții în diaspora.

Cu literatura, e altceva. Sau, mai bine zis, ceva în plus. Am scris pentru Hotnews unele articole referitoare la întâmplări ale românilor din Germania și din alte țări. La un moment dat, s-a ivit ocazia reformulării acestora în stil literar și astfel a apărut prima mea carte, Căpșunarii.Povestiri, la editura Humanitas din București (2013). Cinci ani mai târziu, îmi apărea primul roman, Iubita mea Mercedes, la editura TotalPublishing, tot din București.

Iubita mea Mercedes e un roman de dragoste și nu prea. E un roman „al devenirii“ și nu prea. E un roman-frescă socială și nu prea. Este din toate câte puțin. Din întâmplările mele și ale altor personaje, am încercat să arăt cum e să fii străin în țara altora și cum devii, treptat, străin de țara ta. Alert, dar și meditativ, romanul Iubita mea Mercedes este o carte-document a emigrației românești după Revoluție și „o lecție despre libertate”.

În spiritul aceleiași libertăți, s-a copt următoarea mea carte, care se apropie de finisaj. Sper ca. în toamna acestui an, să vadă lumina tiparului continuarea Iubitei mele Mercedes, romanul Dezmoșteniții – o poveste despre bani.

3. Ce înseamnă fiecare cititor pentru tine?

Fiecare cititor este pentru mine o aventură. În presa online, pentru care lucrez, unii cititori sunt mult mai deștepți decât autorul, cel puțin pe câte un palier de cunoștințe. Întotdeauna vei avea de a face cu cititori mai documentați decât tine pe o anumită temă, care vor alege, eventual, să își exprime obiecțiile pe net. E minunat așa. Așa și înveți. Alții sunt miștocari, sau pur și simplu rău-voitori. E plină lumea de păreri. Eu le respect pe toate, chiar și pe cele gratuit defăimătoare, care reflectă doar frustul celui care le-a postat.

În ce privește scrierile mele literare, cred că mai am foaaaarte mult de învățat. Idealul meu de scriitură e reprezentat, în literatura română, de Liviu Rebreanu, iar în cea germană, de Thomas Mann, iar mai nou, de Bernhard Schlink. I-am pus într-un colț al minții, ca referințe, însă mi-am dat seama că, scriind, nu pot și nu voi putea scrie niciodată ca ei. Eu, autoarea de proză Dani Rockhoff, sunt alta. În scrisul meu, story-ul romanesc cu cel jurnalistic se contopesc, deoarece sunt două condeie care coexistă. Două condeie gemene, precum este și zodia în care m-am născut.

Despre latura reportericească a scrierilor mele literare m-a făcut atentă un cititor avizat, însuși jurnalist. Despre cruzimea unor realități prezentate prea frust, fără dulcegării, m-a atenționat o doamnă profesoară. Referitor la mici alunecări lexicale, sau unele repetiții, am primit observațiile unei poetese. Trebuie să vă spun că, timp de peste două decenii, limba mea de zi cu zi a fost germana, iar acest lucru înclin să cred că a lăsat urme, atât în percepția faptelor, cât și în structurarea frazei, care e altfel la nemți. Cu ajutorul unui editor bun, aceste tare pot fi înlăturate, sau măcar diminuate.

Orice părere a unui cititor îmi este importantă, pentru că mă ajută în a evolua. Cel mai tare m-a impresionat atitudinea unuia care, luând romanul Iubita mea Mercedes la masa sa de la birt, între două beri, citea și citea…Când, într-un târziu, l-am întrebat dacă vrea să o cumpere, cu autograf, a scos banii pe loc și mi-a spus că ajunsese deja la pagina șaptezeci.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.