Autoare Horduna Nicoleta s-a născut în Stoișești, un sătuc moldovenesc, situat între Dealurile Falciului, nu departe de apa Bârladului, mai tot timpul învolburată, pe atunci, de la atâtea ploi venite pe neașteptate din tăriile cerului. Locul nașterii i-a rămas adânc întipărit în memoria și-l regăsește pulsând de viața în toate amintirile copilăriei ei, în toate cerurile senine, spuzite de stele, în toate toamnele lungi, călduțe și blânde, mirosind a gutui parfumate, a nuci proaspăt cojite, a pământ proaspăt arat și muiat de ropotul prelungit al ploilor mocănești, în troienele de zăpadă moale și pufoasă, prin care, odinioară, își făcea pârtie pe care să poată aluneca alături de copiii din sat, călare pe săniile lor ude și înghețate de gerul năprasnic, până târziu în noapte când răsărea luna, singura căreia îi era îngăduit să rămână acolo, afară, și să stăpânească liniștit peste acel ținut feeric, adormit și înghețat. Locul acela a devenit, cu timpul, o parte din sufletul ei, un spațiu pe care îl simte asemeni unei ființe dragi de care are nevoie pentru a-și reaminti cine este și unde vreau să ajungă.
În copilărie, compunerile școlare i-au fost pricină de neliniște și chin până în momentul în care, din revoltă contra rigorismului exagerat și criticilor învățătorului, scrisul a devenit o modalitate de consolare și de afirmare a identității copilului care pe atunci se simțea nedreptățit și strâmbat de boala nesănătoasă a comparațiilor adusă în lume de către unii adulți. În adolescență a descoperit noi valențe și puteri ale cuvântului: bucuria scrisului, însoțită fiind de bucuria putinței de rostire a vorbelor libere, ambele venite din nevoia ei, aproape nebună, de a se reflecta în cei din juru ei și de a reflecta,vedea și simți lumea cu toată ființa ei, a eliberat-o din tot soiul de încorsetări pe care le resimțise până atunci și care îi fuseseră potrivnice.
„Astăzi de bucuria scrisului mi-a reamintit copilul meu care, în fiecare seară, îmi cere să-i mai aștern la picioare încă un regat din vreo poveste pe ai cărei eroi el însuși îi cheamă spre a le insufla viață. De la el am învățat că poveștile de orice fel nu trebuie păstrate doar pentru sine, ci pot fi dăruite spre a lumina zilele întunecate, mintea și sufletul tuturor celor care au nevoie de ele. Cartea “Mamă, tată, creșteți-mă în Iubire! Întâmplări și tâlcuiri din labirintul preșcolarității” s-a născut din acest soi de înțelegere și a curs firesc înspre scriere ca o ploaie revigorantă ce trebuia să se întâmple pentru a răcori un ținut încins de la atâta freamăt.”
Pentru ea fiecare cititor este asemeni unei fortărețe; i-ar plăcea să poată deschide, blând, cumpătat, fără zgomot, cu bucuria întâlnirii, vederii și descoperirii reciproce, cât mai multe porți care separă astfel de fortărețe una de cealaltă. Fiecare interacțiune a ei cu oamenii care îi citesc cartea este un schimb de emoții și de gânduri din care, de bună seamă, o să aibă de învățat multe lecții.
