Autoarea Mihaela Gheorghe s-a născut la Ploieşti, dar a crescut într-un oraş foarte mic din apropiere. Acesta e ca un peisaj rupt dintr-un tablou pitoresc al naturii; aici, doar privind pe fereastră, vede o pădure bătrână şi frumoasă, plină de sunete, de culoare, de viaţă. Acest loc este mai mult decât un punct pe hartă, mai mult şi decât frumuseţea lui neschimbătoare. Este cadrul amintirilor, spaţiul în care cele mai frumoase sentimente s-au format de-a lungul timpului. Este acasă.
Era doar o adolescentă studioasă şi îndrăgostită de citit atunci când visul ei de a deveni scriitoare a prins contur. Mergea în pădure cu un caiet şi-un pix – nu exista computer pe vremea aceea – şi, sub umbra unui stejar ocrotitor, își așternea pe foi poveştile pe care le vedea cu ochii minţii şi pe care le auzea aievea. Timpul a trecut, viaţa a prins-o din urmă, dar visul ei nu voia să moară. Ani mai târziu, acesta a devenit atât de încăpăţânat, încât nu a mai avut de ales. Pur şi simplu a trebuit s-o facă: a trebuit să scrie. Şi-atât.
„În primul rând, fiecare cititor este un om. Şi pentru mine, fiecare om în parte este unic, frumos, cu o valoare de care nici el însuşi nu este conştient, din păcate. Nu pierd nicio clipă din vedere faptul că în fiecare om încă există copilul de odinioară, copilul care se bucură de poveşti cu eroi fantastici. Aşa că eu cred că, prin ceea ce scriu, mă adresez atât adultului , dar şi copilului din interiorul acestuia. Mi-aş dori doar ca fiecare om să se poată vedea prin ochii mei, ca să-şi înţeleagă şi să-şi accepte unicitatea, valoarea, frumuseţea… Pentru cititori, ai mei sau ai altor scriitori, nu pot să am decât recunoştinţă…” – ne declară autoarea cu drag.
